Handbal: Minaur vrea să lege victoriile din Liga Zimbrilor - Ziarul de Maramures

Handbal: Minaur vrea să lege victoriile din Liga Zimbrilor

Miercuri, de la ora 17.00, CS Minaur va întâlni în Sala Polivalentă “Lascar Pană” pe CSM Bacău, în cadrul etapei a treia din Liga Zimbrilor. Meciul se dispută în devans, deoarece băimărenii joacă și în cupele europene (meci sâmbătă, ora 18.00, la Gabrovo, cu Lokomotiv Oriahovița, manșa retur).

Biletele, care costă 30 lei, se găsesc la casele Sălii Polivalente, cu două ore înaintea începerii meciului. De asemenea, pot fi procurate online, de pe siteul iabilet.ro, secțiunea sport, scrie minaur.ro.

Cu certitudine vom avea un meci foarte greu, chiar dacă echipa din Bacău este acum în clasament pe ultimul loc, dar trupa lui Sandu Iacob a jucat cu Steaua (deplasare) și cu Dinamo (acasă) în primele două etape. Nu uităm amănuntul că în pregătiri, la turneul din Baia Mare, echipa din Bacău ne-a învins, ba chiar s-a descurcat excelent fiind neînvinsă. Nu seamănă meciurile între ele, însă e clar că va fi multă treabă.

La fel ca și la precedentele meciuri și la acesta există un protocol. Neschimbat față de ceea ce am avut la cele două meciuri de sâmbătă, din Liga Florilor și din cupele europene.

Accesul se face prin înmânarea unei copii în format fizic a dovezii vaccinarii, a unui test PCR (din ultimele 72 h), a unui test rapid antigen (din ultimele 48 h) sau a confirmării infectării cu COVID-19 în ultimele 180 de zile. Conform procedurii impuse, copia documentului va rămâne la punctul de acces în sală. Nu se accepta în format digital.

Masca este obligatorie în interiorul sălii, pe toată durata evenimentului, din momentul accesului și până la ieșire.

Pentru confortul dvs, vă rugăm să veniți din timp la sală, pentru a ne asigura că accesul se face în conformitate cu normele impuse de lege și că procedurile de intrare la meci nu vor fi întârziate. Spectatorii trebuie să se așeze pe scaune astfel încât să păstreze între ei distanța de 1,5 m.

Lotul CS Minaur

Portari: Anton Terekhov (2/0), Barna Buzogany (2/0), Răzvan Pop
Extremă stânga: Daniel Bera (2/4), Milan Kotrc (2/4), Sergiu Makaria (1/0)
Inter stânga: Andrei Buzle (2/6), Stevan Vujovic (2/4), Alexandru Csepreghi
Centru: Călin Căbuț (2/8), Stefan Vujic (2/5), Erik Pop (1/1), Mihai Dobra (1/0)
Inter dreapta: Mollino da Silva Anderson
Extremă dreapta: Tomas Cip (2/5), Tudor Buguleț (2/3)
Pivot: Robert Nagy (2/0), Gabriel Massuca Teca (2/3), Mihai Bușecan (2/0), Ștefan Huta (1/0)
Antrenor: Alexandru Sabou

Lotul CSM Bacău

Portari: Dumitru Rusu (2/0), Andrei Cozma (2/0), Răducu Tamaș (2/0), Viachaslau Saldațenka (2/0)
Jucători de câmp: Ionuț Rotaru (2/13), Mihai Bujor (2/2), Stevan Sretenovic (2/14), Gabriel Bujor (2/10), Cătălin Brăescu (2/2), Teo Coric (2/8), Eduard Iordachi (2/8), Rareș Stănică (2/2), Laurențiu Bălăceanu (1/0), Sebastian Murariu (2/0), Gabriel Cotinghiu, Rareș Păunică, Bahdan Serhel, Richard Freiwald
Antrenori: Sandu Iacob și Alexandru Acsinte

Programul etapei a treia

CS Minaur Baia Mare – CSM Bacău (miercuri, 15 septembrie, ora 17.00)
CSM București – CSU Cluj-Napoca (duminică)
HC Buzău – CSM Focșani (duminică)
Steaua București – CSM Alexandria (duminică)
Dinamo București – CSM Vaslui (duminică, TVR 1)
SCM Politehnica Timișoara – CSU Suceava (duminincă, 18.00)
Potaissa Turda – Dobrogea Sud Constanța (vineri, 24 septembrie, 16.00, TVR 2)

Miercuri, 15 septembrie, se va disputa restanța dintre CSM București și Dobrogea Sud Constanța (ora 16.00, TVR 2)

Clasament

Dinamo București – 9p (114-94) – 3
CSM Focșani – 6p (67-46) – 2
Potaissa Turda – 6p (59-50) – 2
Steaua București – 6p (60-53) – 2
CSU Suceava – 3p (62-54) – 2
Dobrogea Sud – 3p (31-24) – 1
ACS HC Buzău – 3p (47-53) – 2
Minaur Baia Mare – 3p (43-58) – 2
CSU Cluj-Napoca – 3p (85-102) – 3
CSM Alexandria – 0p (48-51) – 2
CSM București – 0p (26-30) – 1
Poli Timișoara – 0p (39-47) – 2
CSM Vaslui – 0p (48-56) – 2
CSM Bacău – 0p (59-70) – 2

Etapa 4 (duminică, 26 septembrie): Suceava – Bacău; Vaslui – CS Minaur; Alexandria – Dinamo; Dobrogea Sud – Steaua; CSU Cluj – HC Buzău; Timișoara – CSM București; Focșani – Potaissa.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!