Lumea rugby-ului maramureșean devine mai săracă - Ziarul de Maramures

Lumea rugby-ului maramureșean devine mai săracă

Lumea rugby-ului maramureșean devine mai săracă prin trecerea în neființă a unuia dintre cei mai emblematici jucători ai clubului, Constantin Ștefiuc.

Născut pe data de 19 martie 1957 la Siminicea județul Suceava, Constantin Ștefiuc a evoluat atât la Grivița București, cât și în Lotul Studențesc al României (selecționata B), fiind prezent în formula de start a echipei Racemin Baia Mare încă de la înființarea sa (18 septembrie 1977).

Ca jucător de linia a II-a și a III-a cu veleități deosebite, Constantin Ștefiuc a evoluat pentru clubul băimărean până la vârsta de 47 de ani, odată cu revenirea zimbrilor pe prima scenă a rugby-ului românesc. După retragerea din activitatea sportivă, Constantin Ștefiuc s-a dedicat o bună perioadă de timp antrenoratului, fiind alături de Eugen Apjok la cârma echipei băimărene.

De profesie subinginer minier, Constantin Ștefiuc a fost întreaga sa viață înconjurat pe prieteni adevărați, unul dintre cei mai devotați camarazi fiind colegul din linia a doua Gheorghe Pujină. În aceste momente dificile prilejuite de trecerea în neființă a celui care a fost Constantin Ștefiuc, atât conducerea C.S.M.Știința Baia Mare cât și cei care l-au cunoscut și respectat pentru ceea ce a făcut în rugby-ul românesc, transmitem sincere condoleanțe familei îndurerate și greu încercate.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!