Organizatorii JO de iarnă de la Beijing speră să aibă un grad de ocupare a tribunelor de cel puţin 30% - Ziarul de Maramures

Organizatorii JO de iarnă de la Beijing speră să aibă un grad de ocupare a tribunelor de cel puţin 30%

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing speră să aibă un grad de ocupare a tribunelor de cel puţin 30%, în ciuda aplicării de către China a unor reglementări stricte pentru a limita răspândirea virusului Covid-19, a anunţat marţi Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), citat de Reuters și Agerpres.

Biletele pentru marele eveniment rezervat sporturilor de iarnă, care va debuta pe 4 februarie, nu au fost vândute populaţiei locale, fiind în schimb distribuite de organizatori unor grupuri „ţintite” de oameni.

Responsabilii chinezi au spus încă din luna septembrie că nu vor exista spectatori străini la Jocuri, iar persoanele are vor primi tichetele vor fi obligate să respecte măsuri stricte pentru combaterea răspândiri virusului, atât în timpul întrecerilor, cât şi după participarea la competiţii.

„În ceea ce priveşte capacitatea, încă nu s-a luat o decizie, pentru că acest lucru urmează să fie ajustat de la o locaţie la alta, dar aş spune că dacă vom avea o persoană din trei (locuri disponibile) sau din două, acesta ar fi deja un rezultat bun”, a declarat directorul executiv al CIO pentru Jocurile Olimpice, Christophe Dubi.

„Ar putea depinde şi de locul în care au loc întrecerile, în aer liber sau în interior. Însă cel mai important lucru este că vom avea spectatori”, a adăugat oficialul CIO.

Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, desfăşurate anul trecut în urma unei amânări de 12 luni, după izbucnirea pandemiei, s-au derulat fără spectatori, acest lucru afectând grav atmosfera în timpul întrecerilor. Dubi a mai precizat că, dacă spectatorii internaţionali nu vor putea călători în China pentru a asista la Jocuri, unii cetăţeni străini care trăiesc la Beijing ar putea beneficia de şansa de a-şi susţine din tribune sportivii din ţările lor.

China, care a reuşit în mare măsură să ţină sub control numărul infectărilor cu Covid-19 la nivel local, se luptă pentru a preveni răspândirea variantei Omicron, extrem de contagioasă, în această perioadă în care au loc numeroase călătorii cu ocazia Anului Nou chinezesc.

Olimpiada de iarnă care va avea loc în capitala Chinei şi în provincia vecină Hebei, în perioada 4-20 februarie, se va desfăşura într-o bulă sanitară închisă, menită să-i ţină departe de publicul larg pe sportivi şi pe ceilalţi membri ai personalului Jocurilor. Participanţii sosesc la Beijing la bordul unor avioane charter speciale şi sunt testaţi zilnic pe toată durata şederii lor în China.

În data de 31 ianuarie au fost detectate aproximativ 24 de cazuri noi de Covid-19 în rândul personalului legat de JO 2022, au anunţat marţi organizatorii, astfel că totalul ultimelor cinci zile a ajuns la 143 de cazuri.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!