Frontierele terestre ale SUA cu Canada şi Mexic vor rămâne închise pentru călătorii neesenţiale până cel puţin pe 21 iulie, a anunţat duminică Departamentul american pentru securitate internă, informează Reuters, preluat de Agerpres.
Prelungirea cu 30 de zile a fost anunţată după ce Canada a făcut publică vineri extinderea restricţiilor care urmau să expire luni şi care sunt în vigoare din martie 2020 din cauza pandemiei noului coronavirus. Executivul american a organizat reuniuni la nivel de grupuri de lucru săptămâna trecută cu Canada şi Mexic.
Departamentul pentru securitate internă a precizat într-un comunicat că a remarcat „evoluţii pozitive în ultimele săptămâni şi participă cu alte agenţii americane la grupurile de lucru ale experţilor de la Casa Albă cu Canada şi Mexic pentru a identifica condiţiile în care restricţiile pot fi relaxate în condiţii de siguranţă şi sustenabilitate”.