32 grade C, astăzi, în Maramureș. Se recomandă evitarea expunerii prelungite la soare - Ziarul de Maramures

32 grade C, astăzi, în Maramureș. Se recomandă evitarea expunerii prelungite la soare

Vremea va rămâne deosebit de caldă și astăzi în județ. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara, când local vor cădea ploi cu caracter de aversă însoțite de descărcări electrice. Izolat, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 32 de grade C, iar cele minime între 15 și 18 grade C, transmite CJSU Maramureș.

Vă reamintim câteva recomandări pentru zilele toride.

În zilele cu temperaturi crescute, se recomandă evitarea pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.

De asemenea este recomandat consumul zinic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Trebuie să consumăm un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe  fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. Este  bine de ştiut că o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.

Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Pe parcursul zilei este bine să facem duşuri calduţe, fără a ne şterge de apă, iar dacă avem aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.

Dacă este absolut necesar să  ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise

Este de evitat activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc) şi trebuie avută grija persoanelor vârstnice, a copiilor, persoanelor cu dizabilităţi oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu le solicită.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!