Baia Mare : Atelier 27, spectacole din Franța, Belgia, Maroc, Ungaria şi România. Biletele au fost puse în vânzare - Ziarul de Maramures

Baia Mare : Atelier 27, spectacole din Franța, Belgia, Maroc, Ungaria şi România. Biletele au fost puse în vânzare

Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Internațional de Artele Spectacolului ATELIER se dsfășoară între 22 – 30 iunie, la Baia Mare. Programul cuprinde spectacole din Franța, Belgia, Maroc, Ungaria şi România, dar și colocvii, lansări de carte, conferințe, proiecții de filme, expoziții și concerte.

În 23 iunie, de la ora 20.30, în foaierul Teatrului Municipal Baia Mare, va avea loc vernisajul expoziției ”TEATRU MIC”, a artistului plastic Dorel Topan, realizat în colaborare cu filiala Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Lucările vor rămâne expuse în foaierul teatrului, până la finalul acestei ediții a festivalului.

Luni, 28 iunie, la Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” (ora 11.00) va avea loc colocviul DANTE 700, eveniment prilejuit de împlinirea a 700 de ani de la moartea lui Dante și care va cuprinde conferințe, prezentări de carte și proiecția filmului INFERNUL, care va avea loc la Sala Teatrului de Păpuși (ora 21.15), în aceiași zi. La sesiunea de conferințe și prezentări de carte de la ora 11.00, intrarea este liberă (în limita celor 70 de locuri disponibile).

Marți, 29 iunie, de la ora 11.00, la ceainăria Reverie Elixire Maison, va avea loc colocviul : Teatru românesc în pandemie. ”Ce-am avut, ce-am pierdut și ce-am câștigat?”. Intrarea este liberă.

Accesul la spectacolele care se desfășoară în interior (sala mare și sala Teatrului de Păpuși) se face cu respectarea măsurilor de distanțare și cu obligativitatea purtării măști de protecție. Triajul epidemiologic va fi efectuat la intrarea în instituția de spectacol.

Accesul la spectacolul „MAMA GRIGUȚĂ”, care se joacă în curtea Muzeului Satului, fiind organizat în aer liber, este permis, potrivit ordinului Ministerului Culturii și al Ministerului Sănătății, doar persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, făcut cu cel mult 72 de ore înainte, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid,dar nu mai vechi de 24 de ore. Hotărârea poate fi consultată aici: shorturl.at/cnDHU (Art. 1)

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi cumpărate de la casieria teatrului. Prețul biletelor este de 10 lei la proiecțiile video (care apar în culoarea roșie în program), 15 lei la spectacolele invitate (care apar în culoarea neagră în program) și 20 lei la spectacolele Teatrului Municipal Baia Mare (care apar în culoarea verde în program).

În perioada festivalului, casieria teatrului va fi deschisă între orele 16.00 – 21.30.

Informații și rezervări : tel. 0736216437

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!