PNL PSD AUR PSD
CS Minaur Baia Mare – Steaua București: 24-31. Alexandru Sabou, antrenor Minaur: “A fost un duș rece, un meci de coșmar pentru noi” - Ziarul de Maramures

CS Minaur Baia Mare – Steaua București: 24-31. Alexandru Sabou, antrenor Minaur: “A fost un duș rece, un meci de coșmar pentru noi”

Miercuri seara, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și Steaua București, joc din cadrul etapei a 13-a din Liga Zimbrilor. Este un joc în devans, pentru că Minaur joacă în cupele europene, iar meciul cu Turda a fost amânat pentru 17 decembrie, scrie minaur.ro.

PNL

Din păcate, Minaur n-a reușit ce și-a propus în acest meci, respectiv victorie și o poziție în plus în clasament. Prima parte a jocului a fost echilibrată, dar și una în care s-a ratat foarte mult, de ambele părți. Minaur a condus cu 2-1 (3), pentru ca 10 minute mai târziu scorul să fie 2-3. Am egalat la 3 (min. 15), apoi am și condus 7-6 (min. 22), pentru ca la cabine să se intre cu 9-11. Imediat după reluare, Steaua s-a desprins la patru goluri: 9-13 (32), iar mai apoi și-a mărit avantajul pe măsura trecerii timpului.11-16 (38), 12-19 (42), 15-23 (47), 18-27 (53).Steaua, cu portarul Ionuț Iancu în zi mare, s-a impus la final cu 31-24 și își păstrează locul pe podiumul Ligii Zimbrilor.

PSD

Minaur va juca sâmbătă, 27 noiembrie, de la ora 21.00 (22.00 ora României) cu Partizan Belgrad, în Sportski Centar Vozdovac, prima manșă din turul III al EHF European Cup. Jocul va fi arbitrat de bulgarii Georgi Doychinov și Yulian Gorețov, în timp ce delegat EHF va fi grecul Stepan Partemian.

CS Minaur Baia Mare – Steaua București: 24-31 (9-11)

Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; fără spectatori
Arbitri: Daniel Gurbina și Emilian Stanciu (Reșița). Observator FRH: Constantin Milcu (Drobeta Turnu Severin)
Aruncări de la 7m: 7-2 (transformate: 3-2; au ratat: Kotrc, Bera, Vujic, Căbuț). Minute de eliminare: 0-6
CS Minaur: Anton Terekhov (10 intervenții), Barna Buzogany – Călin Căbuț 5 (unul din 7m), Stefan Vujic 4 (2 din 7m), Ștefan Huta 3, Milan Kotrc 3, Daniel Bera 3, Andrei Buzle 2, Tudor Buguleț 2, Robert Nagy 1, Stevan Vujovic 1, Gabriel Massuca Teca, Tomas Cip, Mihai Bușecan, Anderson Mollino da Silva. Nu a jucat: Mihai Dobra. Antrenor: Alexandru Sabou
Steaua București: Ionuț Iancu (14 intervenții, a apărat și 2 de 7m), Tudor Stănescu (a apărat un 7m) – Andrei Mihalcea 9 (2 din 7m), Dragoș Hanțaru 6, Nemanja Grbovic 5, Ionuț Georgescu 4, Ciprian Șandru 3, Milan Popovic 2, Krsto Milosevic 1, Sabin Constantina 1, Gabriel Burlacu, Yuri Pop, Martin Johansson, Alexandru Căpățînă, Sergiu Olaru, Ramon Șomlea. Antrenori: Ovidiu Mihăilă și Ștefan Laufceac

Declarații după meci

Alexandru Sabou (antrenor Minaur): “A fost un duș rece, un meci de coșmar pentru noi. Chiar n-am găsit soluții, am avut probleme. La finalizare cred că am ratat de pe toate posturile, Iancu a prins o zi extraordinară. Asta este, mergem înainte, când prinzi așa ceva trebuie să-ți scoți pălăria, să feliciți adversarul. Ne așteaptă un meci greu peste trei zile. Ei au o istoria frumoasă, iar jucătorii care evoluează acolo cresc în spiritul lui Partizan, pentru ei Partizan e pe primul loc, familia pe locul 2. Este o echipă extrem de bătăioasă, dar mergem să ne batem. Noi la fiecare meci mergem la victorie, la fel a fost și astăzi. A fost însă ziua în care nu a ieșit nimic.”

Mihai Bușecan (jucător Minaur): “Cred că ratările unu la unu ne-au dus în cap. Poarta Stelei a fost peste noi, dar au fost și alte greșeli. Urmează meciul cu Partizan, de la Belgrad, mergem acolo la victorie și sperăm să spălăm rușinea de astăzi. Un meci cu Steaua trebuie abordat altfel, trebuia să-l câștigăm, ne-am dorit să-l câștigăm, ne-am pregătit pentru asta. Din păcate, n-a ieșit.”

Ovidiu Mihăila (antrenor Steaua): “Tot timpul un meci Minaur – Steaua a fost unul la un nivel bun, pentru că de-a lungul anilor și în prezent cele două echipa au niște jucători de calitate, care trebuie să arate ce pot. A fost un meci greu și îmi felicit băieții pentru că au arătat concentrare tot meciul, au jucat disciplinat, iar diferența a făcut-o apărarea și poarta. Iancu a apărat foarte bine și a oferit mingi, iar cei din atac le-au valorificat cu maturitate. Atâta timp cât joci sau antreneri la Minaur sau la Steaua, știm foarte bine ce obiectiv sunt. |n istoria lor, aceste echipe au avut rezultate. Așa că, ambele trebuie să stea în partea de sus a campionatului, să prindă o cupă europeană și pas cu pas, vorbind de Steaua, trebuie să refacem această echipă, pentru că a suferit în ultimii 2-3 ani.”

Dragoș Hanțaru (jucător Steaua): “Nu putem spune că am avut un meci simplu deloc. Am avut un meci foarte greu și cred că diferența astăzi am făcut-o printr-o muncă de echipă, extraordinară, și cu ajutorul porții. Ne-am completat perfect, am știut cum să ne completăm și cred că am făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon. Ne bucurăm că am câștigat în Baia Mare, pentru că au o echipă foarte bună. Noi dorim să câștigăm o medalie în acest an. Pentru asta luptăm și pentru asta muncim în fiecare zi. Cred că punctele din deplasare sunt foarte importante în acest sezon, mai ales împotriva echipelor cu care ne luptăm.”

Etapa a 12-a

Miercuri, 24 noiembrie: CSU Suceava – CSM Focșani: 25-26. Joi, 25 noiembrie: CS Universitatea Cluj – Dobrogea Sud Constanța; CSM București – CSM Vaslui; HC Buzău – CSM Bacău; SCM Politehnica Timișoara – CSM Alexandria. Miercuri, 15 decembrie: Steaua București – Dinamo București. Vineri, 17 decembrie: Potaissa Turda – CS Minaur Baia Mare (18.00)

Clasament

Dinamo București – 33p (390-301) – 11
Steaua București – 30p (345-307) – 12
Dobrogea Sud – 28p (283-245) – 11
Minaur Baia Mare – 25p (322-318) – 12
Potaissa Turda – 24p (337-311) – 11
CSM Focșani – 22p (315-318) – 12
CSM Vaslui – 15p (300-309) – 11
CSM București – 12p (307-299) – 11
ACS HC Buzău – 12p (293-325) – 11
CSM Bacău – 10p (205-326) – 11
CSU Suceava – 9p (320-333) – 12
Poli Timișoara – 6p (309-336) – 11
Universitatea Cluj – 6p (282-347) – 11
CSM Alexandria – 3p (272-305) – 11

Etapa a 13-a. Miercuri, 24 noiembrie: CS Minaur – Steaua București: 24-31. Sâmbătă, 27 noiembrie: Dinamo – Suceava. Duminică, 28 noiembrie: Alexandria – CSM București; Vaslui – Buzău; Dobrogea Sud – Timișoara. Miercuri, 1 decembrie: Focșani – CSU Cluj. Joi, 2 decembrie: Bacău – Potaissa.

Foto-CS Minaur

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!