Deputatul AUR Maramureș, Darius Pop a arborat tricolorul românesc în vârful Cetății Ciceului. Exact așa cum a precizat și în emisiunea Live din data de 24 iunie, care s-a desfășurat în studioul ziaruluidemaramures.ro, o delegație din Maramureș a participat la Târgu Mureș la evenimentele dedicate Zilei Naționale a Tricolorului.
Darius Pop, deputat AUR Maramureș: ”De ziua drapelului am arborat și în vârful cetății Ciceului, sfântul nostru tricolor. Stefan cel Mare, Bogdan și Petru Rareș au domnit peste aceste pământuri și ne-au lăsat o țară minunată pe care încă nu o cunoaștem și nu o prețuim așa cum ar trebui.”
La Târgu Mureș, delegația din Maramureș a participat la marșul tricolorului, la depunerea de coroane la statuia lui Avram Iancu, la rugăciunea de binecuvântare și sfințire a drapelului, dar și la alte evenimente dedicate Zilei Naționale a Tricolorului.
Darius Pop, deputat AUR Maramureș: ”AUR Maramureș a spus prezent de Ziua Națională a Tricolorului așa cum am anunțat și în cadrul emisiunii din 24 iunie. Astfel că, la Târgu Mureș a fost arborat un singur steag de ziua drapelului, iar tricolorul a fost sărbătorit așa cum se cuvine. Nimic în lume nu-i mai sfânt/Și mai frumos pe acest pământ/Decât să mori ca luptător/Înfășurat în Sfântul Tricolor! ADN-ul român este pe veci conservat și brodat în factorul identitar al națiunii române.”
Foto-Darius POP FB