Deputatul Călin Bota este coinițiatorul proiectului de lege care permite emiterea titlurilor de proprietate pentru deținătorii terenurilor din zonele care nu au fost colectivizate. Proiectul a fost supus dezbaterii ieri, 19 aprilie, în Camera Deputaților.
Călin Bota, deputat PNL Maramureș: ”Am votat ieri, în Camera Deputaților, proiectul de lege pe care l-am semnat în calitate de coinițiator alături de mai multi colegi liberali, prin care se permite emiterea titlurilor de proprietate pentru deținătorii terenurilor din zonele care nu au fost colectivizate. Legea vine în sprijinul comisiilor județene de fond funciar care vor putea aplica legea în mod unitar în ceea ce privește punerea în posesie și acolo unde se poate face dovada faptului că proprietarii terenurilor au plătit impozite pe acele terenuri și nu fac obiectul unor revendicări. Astfel, cei care vor putea să facă dovada legală a proprietății, vor putea accesa fonduri europene și vor putea construi pe terenurile respective, devenind proprietari și în acte.”
Este o lege importantă așteptată de mulți ani de cetățenii care nu au acte pe terenurile lor.
Călin Bota, deputat PNL Maramureș: ”Sunt mulți maramureșeni care așteaptă de ani buni să li se facă dreptate și să primească acte pe terenurile care nu au fost colectivizate. Mă bucur că au înțeles acest lucru majoritatea colegilor din Camera Deputaților și au votat această lege importantă pentru comunitățile locale.”