Călin Bota, deputat: Creșterea accesului la serviciile medicale în zonele rurale, un Proiect de Lege inițiat de parlamentarii PNL - Ziarul de Maramures

Călin Bota, deputat: Creșterea accesului la serviciile medicale în zonele rurale, un Proiect de Lege inițiat de parlamentarii PNL

Călin Bota, deputat PNL Maramureș: ”Am votat în Camera Deputaților un proiect de lege inițiat de parlamentarii PNL, prin care creștem accesul la servicii medicale în special pentru cetățenii din zonele rurale.

Conform legii votate, cabinetele medicilor de familie vor putea obține, la cerere, statutul de unități sanitare de utilitate publică, iar autoritățile locale vor pune la dispoziție gratuit spațiile respective.

🔹Cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru, dacă solicitantul asigură un program fracționat de cel puțin 10 ore pe săptămână, mai prevede legea adoptată.
🔹Asistența medicală primară este afectată de lipsa resursei umane calificate, iar prin această lege, care merge acum la promulgare, luăm măsuri ca sistemul să nu intre în criză în următorii ani.
🔹Peste 300 de comune din România nu au niciun medic de familie, iar peste 500.000 de români nu au niciun medic de familie în comunele în care locuiesc. Prin această lege , îmbunătățim cadrul legal pentru a oferi servicii medicale și acestor români.

”Cu ajutorul banilor europeni oferiți prin PNRR și cu legi adecvate asigurăm acces la servicii medicale pentru cât mai mulți cetățeni”, a mai precizat demnitarul.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!