PNL PSD AUR PSD
Călin Bota: Acces cu prioritate pentru femeile însărcinate sau pentru persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani - Ziarul de Maramures

Călin Bota: Acces cu prioritate pentru femeile însărcinate sau pentru persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani

În Camera Deputaților a fost votat ieri, proiectul de lege privind accesul cu prioritate pentru femei însărcinate sau persoane însoţite de copii cu vârsta până la 5 ani, pe care l-am inițiat alături de mai mulţi colegi liberali. O lege bună, care vine în sprijinul mamelor şi al femeilor gravide.

PNL

Călin Bota, deputat PNL Maramureș: ”Actul normativ are ca obiect reglementarea accesului cu prioritate pentru femeile însărcinate sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani la casieriile sau ghişeele entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, cu excepţia cazurilor în care în instituţiile publice există casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane.”

PSD

De asemenea, în spaţiile de parcare aparţinând entităţilor publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate de către acestea, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate, rezervate şi/sau semnalizate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, precum şi de către persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani.

Proiectul de lege prevede şi amenzi pentru nerespectarea dispoziţiilor din această lege, între 200 şi 1.000 lei. Astfel, cel care foloseşte, fără drept, locurile de parcare destinate a fi folosite de femeile gravide sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, poate fi sancţionat cu sume între 2.000 şi 10.000 lei.

Călin Bota, deputat PNL Maramureș: ”Legea vine în ajutorul femeilor gravide şi a tuturor celor care însoțesc copii mici, care au nevoie de acces ușor la servicii, şi mă bucur că a primit un vot favorabil masiv în Camera Deputaților, mergând acum la promulgare.

Foto: Călin Bota Facebook

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!