Selecționerul Florentin Pera a anunțat duminică lotul de 18 jucătoare care vor face deplasarea la Campionatul Mondial din Danemarca, Suedia și Norvegia. Din cele 20 de handbaliste prezente la Trofeul Carpați, Elena Șerban și Ana Maria Tanasie vor rămâne acasă. Din păcate, Minaur nu va avea nicio reprezentantă în lotul țării noastre. Sunt însă alte trei fete la alte naționale: Amra Pandzic (Slovenia), Aleksandra Vukajlovic (Serbia) și Katarina Pavlovic (Croația), informează CS Minaur.
La Trofeul Carpați, echipa noastră națională a disputat trei meciuri, reușind să se impună în fiecare dintre ele: 33-28 cu Elveția, 32-22 cu Portugalia, 41-35 cu Austria
România: Diana Cristiana Ciucă (14 intervenții- două goluri), Yulia Dumanska (10 – un gol), Daciana Hosu (12, un 7m), Elena Șerban (8, a apărat un 7m) – Elena Nicoleta Dincă (2/4), Maria Claudia Pașcan (0/7), Eliza Iulia Buceschi (16/21 – 7/7 din 7m), Cristina Georgiana Neagu (nu a jucat), Ana Maria Tănasie (1/2), Cristina Laslo (12/18 – 2/4 din 7m), Bianca Maria Bazaliu (10/17), Daria Bucur (2/4), Alexandra Dindiligan (3/6), Alexandra Diana Badea (8/13), Lorena Gabriela Ostase (10/12), Sonia Mariana Seraficeanu (9/9), Nicoleta Filofteia Balog (3/4), Andreea Cristina Popa (10/13), Alicia Maria Gogîrlă (3/11 – 0/1 din 7m), Crina Elena Pintea (14/22 – 2/3 din 7m)