87 de unități sancționate cu 53.000 de lei de polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate Maramureș

În perioada 03-29 noiembrie, în baza unui plan de acțiune propriu, polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul Serviciului de Ordine Publică au executat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul sistemelor de pază și securitate, în conformitate cu prevederile Legii Nr. 333/2003 și H.G. Nr. 301/2012.

Activitățile desfășurate au vizat identificarea obiectivelor în care paza bunurilor și valorilor se realizează prin personal de pază propriu sau prin societăți specializate și verificarea respectării obligației administratorilor de a asigura paza și de a folosi personal de pază calificat și atestat.

Poliția Maramureș: ”În urma acțiunilor executate au fost controlate 87 de unități, fiind aplicate 45 de sancțiuni contravenționale la H.G. Nr. 301/2012 și Legea Nr. 333/2003, în valoare totală de peste 53.000 de lei. Pentru descurajarea comiterii unor astfel de fapte, polițiștii vor continua să desfășoare astfel de acțiuni și vor lua măsuri ferme de fiecare dată când vor constata abateri de la prevederile legale.”

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!