Carmen Prodan, dir. gen. CAS Maramureș, cercetată penal de DNA-BT Baia Mare pentru luare de mită - Ziarul de Maramures

Carmen Prodan, dir. gen. CAS Maramureș, cercetată penal de DNA-BT Baia Mare pentru luare de mită

Camelia Stretea, dir. ex. DRC, cercetată și ea tot pentru luare de mită

DNA: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj – Biroul Teritorial Baia Mare au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 11 ianuarie 2024, a inculpatelor:

PRODAN CARMEN ELEONORA, în calitate de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș pentru săvârșirea a opt infracțiuni de luare de mită, din care trei săvârșite în formă continuată,

STRETEA CAMELIA RODICA, în calitate de director executiv al Direcției Relații Contractuale din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș, pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de luare de mită, din care două săvârșite în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie – decembrie 2023, inculpatele Prodan Carmen Eleonora și Stretea Camelia Rodica, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la mai multe persoane (oameni de afaceri și manageri de spitale) foloase necuvenite și sume de bani necuantificate până în prezent, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu referitoare la încheierea și derularea în bune condiții a unor contracte încheiate de diferite societăți comerciale și unități sanitare cu instituția pe care o conduceau.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatelor Prodan Carmen Eleonora și Stretea Camelia Rodica li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cele două inculpate trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să nu depășească limita teritorială a județului Maramureș decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanța de judecată) și să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit fapta.

Inculpatelor Prodan Carmen Eleonora și Stretea Camelia Rodica li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Anterior, în cursul zilei de 11 ianuarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 6 locații, situate pe raza județului Maramureș.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Maramureș.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Informații transmise de Direcția Națională Anticorupție (DNA).

CLICK: Un tânăr și-a pierdut viața după ce a căzut pe beton de pe acoperișul unei hale. Polițiștii din Ulmeni fac cercetări

CLICK: A murit înghețat, iar porcul din gospodărie i-a decapitat capul. Polițiștii din Șomcuta cercetează cazul

CLICK: Bogdănel Gavra: ”Pragul pentru subvenția la plata apei trebuie mărit, ca să poată beneficia cât mai mulți băimăreni”

CLICK: Băimărean atacat cu cuțitul de un boschetar, în centrul Municipiului Baia Mare

CLICK: BM. Adolescent amenințat cu cuțitul pe Bulevardul Traian, pentru 10 lei. Băiatul se deplasa spre școală

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!