(FOTO)Tiberiu Mihali a reunit presa din Maramureș sub o singură umbrelă. Acest lucru a dus la posibilitatea înființării Asociației de Presă Maramureșeană - Ziarul de Maramures

(FOTO)Tiberiu Mihali a reunit presa din Maramureș sub o singură umbrelă. Acest lucru a dus la posibilitatea înființării Asociației de Presă Maramureșeană

Tiberiu Mihali, administratorul Nord TV, a reușit să adune sub o singură umbrelă mai multe entități media din Maramureș. Este vorba despre o masă rotundă care s-a desfășurat weekendul trecut la Borșa.

Jurnaliștii prezenți au retrăit astfel momentele frumoase ale unei ședințe de redacție în care s-a discutat despre problemele cu care se confruntă presa la ora actuală. Mai mult, în cadrul întâlnirii a luat naștere dorința de înființare a unei Asociații a Presei Maramureșene. Astfel, cei care muncesc în această breaslă vor putea interacționa sub o singură voce atunci când situația o va impune. Inițiativa a fost salutată și susținută inclusiv de scriitorul Marian Ilea.

Ioan Romeo Roșiianu, prezent la masa rotundă, a vorbit despre o presă disparată, dar și despre importanța înființării unei astfel de Asociații a Presei Maramureșene.

Ioan Romeo Roșiianu, scriitor și jurnalist, redactor șef eCreator: Din perspectivă jurnalistică și dincolo de emoția umană a revederii colegilor este important faptul că, pornind de la nefericirile care au marcat și au împins lucrurile până la limita unei disoluții a presei, noi ne-am întâlnit astăzi aici și am hotărât să punem bazele unei Asociații a Presei Maramureșene, care este lucrul cel mai fericit. Este destul de greu să reușești să aduci jurnaliștii sub aceeași umbrelă și să îmbrace aceeași haină. Ceea ce a însemnat până acum presă disparată și ziariști care se descurcau individual, pentru momentul de față, există pericolul frumos ca noi să ne întoarcem la origini, să punem pixul pe hărtie, iar autoritățile să se sperie cu adevărat. De ce? Pentru că sub imperiul puterii pe care-l dă un vot popular, care este justiția populară, acești oameni ai zilei, ca să le zic așa, transformă investiția fizică a unui cetățean într-o perspectivă greșită a puterii. De aici sfidarea, atitudinea care nu are nicio legătură cu bunul simț… Toate aceste nefericiri, restricții au condus inlusiv la organizarea unei astfel de manifestări, care iată are printre altele ca efect secundar, dar din punctul meu de vedere principal, o coalizare a presei noastre.

Îl felicit pe Tibi (n.r.-Tiberiu Mihali, administratorul Nord TV), sunt foarte încântat de faptul că Primăria Borșa a susținut un astfel de demers, împușcând doi iepuri dintr-o lovitură, cel puțin. Pe de o parte și-a atras un capital de simpatie din partea jurnaliștilor, iar pe de altă parte a avut posibilitatea să ne prezinte niște investiții reale, să vedem cu ochii noștri că se pot face lucruri frumoase. Vom duce mai departe liniile pe care le-am tușat între noi, ca jurnaliști și sper ca la acest demers al nostru să se coalizeze și alți colegi care nu au fost în acest weekend la Borșa, la evenimentul organizat de Nord TV. Jurnaliștii neafiliați, respectiv cei care nu au participat alături de noi se vor afilia pentru că altfel vor rămâne voci singulare, iar de vocile singulare, dacă nu ai o personalitate anume, nu o să se țină cont.

Jurnaliștii au efectuat și o vizită de lucru la Pârtia Olimpică Borșa la invitația primarului Ion Sorin Timiș. Edilul a prezentat faptic întreaga lucrare, inclusiv lacul artificial de acumulare precum și stația din vârful pârtiei de schi. Astfel, oamenii de presă au putut vedea amvergura la care se ridică proiectul.

Vizibil impresionat, jurnalistul Bogdan Edward consideră că proiectul derulat de primarul Ion Sorin Timiș și echipa sa este unul fabulos.

Bogdan Edward, jurnalist, administrator Orizont TV România: ”Pe mine m-a impresionat foarte mult vizita pe care am făcut-o la Pârtia Olimpică Borșa. Este un proiect absolut incredibil. Am văzut cum se lucrează, am văzut unde au intrat investițiile și așa ceva, în ultimii 10-15 ani, eu nu am mai văzut, cu toate că umblu foarte mult prin județele României, din prisma meseriei pe care o am. Când va fi finalizat acest proiect, s-ar putea ca Borșa să bată fără exagerare Predealul și Sinaia. Este un proiect cu adevărat fabulos. Nu mi-a venit să cred când am văzut că s-a realizat un lac artificial de acumulare la mijlocul unei piste de schi (n.r.-cota 1300), fiind menit să aprovizioneze aparatele care generează zăpada artificială. Pentru mine a fost o mare supriză. La Borșa, în aceste timpuri, se construiește unul din cele mai importante proiecte pe care eu le-am văzut cu ochii mei în România. Este absolut fabulos. Nu va schimba doar zona Borșei, a Maramureșului, ci și a Ardealului.”

Gala Presei Maramureșene a avut loc sâmbătă seara, în prezența primarului Ion Sorin Timiș, dar și a unui reprezentant al Consiliului Județean Maramureș. Au fost acordate două premii importante în memoria oamenilor de televiziune Octavian Butuza și Claudiu Florescu, acestea fiind acordate lui Marian Ilea, Ioan Romeo Roșiianu, Cătălin Vischi și Bogdan Edward. Un premiu de apreciere a fost acordat Simonei Vasiac, o tânără speranță a presei locale.

Pe lângă masa rotundă, vizita de lucru și Gala Presei Maramureșene jurnaliști au avut oportunitatea de a vizita și casa unui localnic din Borșa, ornată cu pietre de râu, care reflectă diferite secvențe importante derulate pe parcursul anilor în viața familiei sale.

Evenimentul organizat de Nord TV a fost o reușită. Entitățile media se vor reuni în aceeași formulă, tot la Borșa, la începutul lunii noiembrie.

2 Comentarii

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!