Maramureșul promovat ca destinație turistică de Televiziunea BBC - Ziarul de Maramures

Maramureșul promovat ca destinație turistică de Televiziunea BBC

M-am bucurat să primesc vizita delegației BBC, care a venit în Maramureș pentru a vizita și filma cele mai frumoase locuri din județul nostru, a precizat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Producătorul executiv Morgan Roberts, asistenta de producție Amy Jarrold și actorul Romesh Ranganathan vor filma zilele acestea pe Vârful Igniș, la Mocănița, la Cimitirul Vesel din Săpânța, la Memorialul Victimelor Comunismului din Sighet, la bisericile de lemn din Maramureș, precum și la alte obiective turistice și culturale din județ.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș: ”Televiziunea britanică BBC realizează un film-documentar prin care dorește să promoveze locuri frumoase din diferite părți ale lumii, încurajându-i pe oameni să meargă și să descopere locuri unice, locuri de poveste, așa cum este și Maramureșul nostru. Maramureșul, cu cele Patru Țări ale sale, cu tradițiile sale bine conservate, cu frumusețile naturale care îți taie respirația, merită promovat, iar cu ajutorul unor filme documentare ca cel realizat de BBC avem șansa să facem din județul nostru o destinație preferată pentru turiștii din întreaga lume. Le suntem recunoscători celor de la BBC că au ales să promoveze Maramureșul și așteptăm cât mai mulți oaspeți să vină să ne treacă pragul, să ne cunoască și să se bucure de unicitatea acestor locuri.”

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!