SFARA
Pentru ca momentele dificile se depășesc, înfrângerile pot fi transformate în victorii răsunătoare. Drum lin prietene cu suflet de uriaș! - Ziarul de Maramures

Pentru ca momentele dificile se depășesc, înfrângerile pot fi transformate în victorii răsunătoare. Drum lin prietene cu suflet de uriaș!

”Monșer”, in urmă cu fix 15 ani, cand intr-o noapte am ajuns din foarte bogat, sarac lipit, de nu mai aveam 10 lei ca să trec strada m-ai chemat la Baia Mare și m-ai pus director la Informația Zilei.

În prima seară, am stat de vorbă până dincolo de miezul nopții. Adică mai mult tu vorbeai… Eu eram prea șocat și prea în cumpănă să pot articula cuvinte. Mi-ai spus atunci că un moment greu care apare în viață e ca un foc mare, larg și foarte, foarte înalt. Fizic nu poți sa reziști în apropierea lui. E prea cald. E lavă! Te termină! De aceea strategia pentru a ieși din situația limită este sa faci câțiva pași în spate. Sa pleci de lângă foc sa te depărtezi de el. Dupa ce te vei linisti, va trece dogoarea care te sufocă și vei putea vedea focul în ansamblul såu. Abia atunci îți vei trage sufletul și vei putea acționa pentru a învinge momentul dificil. Pentru ca momentele dificile se depășesc Bogdane, înfrângerile pot fi transformate în victorii răsunătoare! Tot tu ești până la urmă, dar altfel poziționat față de foc. Parca și acum te vad în cămăruța de la bodegă cum vorbeai însuflețit de parca ți-ar fi dat cineva cheile salvării mele. Timpul a dovedit ca ți le pusese chiar în buzunarul de la piept. Dar Monșer, acum când ai făcut un foc atăt de mare spune-mi tu: Unde Dumnezeu să mă duc ? Câți pasi in spate sa fac ca să pot gestiona asta?

SFARA

O să mi fie foarte foarte dor de tine.Tine-mi un loc la masa la care Tu și cu Dumnezeu vă veți bea cafeaua in fiecare dimineață!

Daca te-a chemat de Rusalii, e clar ca te-a chemat la cafea! Sunt convins ca mai devreme sau mai târziu ne vom întâlni! Sper sa nu te plictisească Eternitatea! Drum lin prietene cu suflet de uriaș!

Bogdan Eduard, jurnalist

Lasă un comentariu

Ziarul de Maramures

Trebuie să știi

error: Conținut protejat !!