Sechestrați și agresați într-un apartament de pe strada Motorului din Baia Mare. Seineanul a fost arestat preventiv - Ziarul de Maramures

Sechestrați și agresați într-un apartament de pe strada Motorului din Baia Mare. Seineanul a fost arestat preventiv

Întreaga poveste a fost mărturisită polițiștilor, de cei trei bărbați care, spun ei, ar fi fost sechestrați și agresați de un singur bărbat, care i-a invitat la el acasă pentru a consuma alcool.

Sesizarea a fost făcută de un tânăr de 23 de ani.

Poliția Maramureș: ”Polițiștii din Baia Mare au fost sesizați de către un tânăr de 23 de ani cu privire la faptul că, împreună cu doi prieteni, au fost agresați și sechestrați în timp ce se aflau într-un imobil situat pe strada Motorului. La fața locului, polițiștii au identificat apelantul și doi bărbați de 37 respectiv 43 de ani din Mureș, care au relatat faptul că în seara zilei de 03 februarie, au consumat băuturi alcoolice într-un local de pe bulevardul București, iar după închiderea localului, au fost invitați de către un bărbat necunoscut la locuința acestuia, pentru a continua să consume băuturi alcoolice. Ajunși la locuința bărbatului, în jurul orelor 22:30, acesta i-a agresat, le-a sustras o sumă de bani și nu i-a lăsat să plece din locuință până în jurul orelor 02:30.”

Cei trei bărbați se aflau sub influența băuturilor alcoolice, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului și au fost conduse la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor.

Poliția Maramureș: ”În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptelor. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani din Seini, față de care polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior instanța de judecată a luat măsura arestării preventive pentru 30 de zile a acestuia.”

Bărbatul este cercetat acum sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și lovirea sau alte violențe.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!