Castelul Teleki din Pribilești va fi reabilitat - Ziarul de Maramures

Castelul Teleki din Pribilești va fi reabilitat

Protejarea patrimoniului cultural este un obiectiv asumat de echipa PNL Maramureș

Ionel Bogdan, președintele administrației județene, împreună cu Gabriel Ștețco, administratorul public al Județului Maramureș, și echipa de proiect din cadrul Consiliului Județean Maramureș, au efectuat o vizită la Castelul Teleki din Pribilești, zilele acestea. Aceștia au discutat cu proprietarii terenurilor din zonă, care sunt de acord să fie expropriați, pentru a contribui la salvarea acestui obiectiv.

”Castelul Teleki din Pribilești va fi restaurat după ce a fost lăsat în paragină în ultimele decenii. Conducerile trecute succesive ale administrației județene nu au considerat ca fiind prioritar să salveze obiectivele care pot juca un rol major în dezvoltarea turistică a Maramureșului. Prin restaurarea castelului și includerea sa în circuitul turistic, maramureșenii de aici vor avea doar de câștigat”, a transmis Ionel Bogdan, candidatul PNL la Primăria Baia Mare.

Proiectul a fost depus spre finanțare, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, iar valoarea investițiilor este de 12,4 milioane de euro. Procedura de achiziție publică va fi demarată în luna mai 2024, iar semnarea contractului de execuție este prevăzută pentru luna iulie.

”Patrimoniul cultural al Maramureșului este parte din identitatea noastră, iar protejarea acestuia reprezintă o obligație morală. Restaurarea Castelului de la Pribilești este un obiectiv important pentru conservarea moștenirii noastre culturale”, a fost mesajul candidatului PNL la președinția Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Ștețco.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!