(FOTO)Acțiuni de curățenie și cosire a vegetației uscate pe drumurile județene din Maramureș - Ziarul de Maramures

(FOTO)Acțiuni de curățenie și cosire a vegetației uscate pe drumurile județene din Maramureș

Echipa societății Drumuri și Poduri Maramureș SA realizează în această perioadă ample acțiuni de curățenie și cosire a vegetației uscate pe drumurile județene din Maramureș, inclusiv pe acostamente și șanțuri.

Din păcate, în fiecare zi au rezultat zeci de saci plini cu deșeuri, adică sute de kilograme de reziduuri strânse de pe marginea drumurilor și chiar din vegetația aflată în apropierea acestora. DJ 108D, DJ 185, DJ 182C, DJ 108E sunt doar câteva dintre drumurile pe care au fost realizate aceste acțiuni de curățenie, care vor continua până în luna aprilie inclusiv, în tot județul. De fiecare dintre noi depinde însă să avem un județ și un mediu cât mai curat. Rog toți cetățenii să păstreze curățenia și să ni se alăture în aceste campanii de ecologizare, pentru că doar împreună putem să păstrăm Maramureșul curat și verde, a scris pe pagina sa, de Facebook, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!