(FOTO)Vicepreședintele Radu Trufan a verificat starea refugiului montan de pe Creasta Cocoșului - Ziarul de Maramures

Breaking News

(FOTO)Vicepreședintele Radu Trufan a verificat starea refugiului montan de pe Creasta Cocoșului

În județul Maramureș au fost realizate trei refugii montane din lemn. Acestea sunt amplasate pe Creasta Cocoșului, în zona Preluca de sub Piatră – Moisei și în zona Trei Aostoli- Cavnic. Refugiile au fost realizate pentru persoanele care fac drumeții montane la pas și care au nevoie să se adăpostească

Marți, 2 mai, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Radu Trufan a fost pe Creasta Cocoșului pentru a verifica starea refugiului montan de aici.

Radu Trufan, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș: ”Refugiile montane sunt importante pentru cei care se bucură de plimbările în natură. Având în vedere că pe Creasta Cocoșului ajung sute de turiști, am făcut ieri o vizită în zonă. Împreună cu angajații Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș am analizat starea refugiilor. Nefiind o iarnă îndelungată în acest an, acestea se păstrează foarte bine, dar pentru a rezista intemperiilor va mai fi aplicat pe ele un strat de ulei. Pentru siguranța turiștilor îmi doresc ca acest proiect derulat cu sprijin de la Consiliul Judeţean Maramureş să continue şi în viitor.

Refugiile montane vor fi supravegheate video pentru a nu fi vandalizate.

Radu Trufan, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș (USR): ”Aceste refugii vor fi supravegheate video. Am luat această decizie ca o măsură de prevenire a vandalizării acestor refugii. Nu vă ascund faptul că, în primele săptămâni de la darea în folosință a celui de la Creasta Cocoșului și-au făcut apariția anumiți cetățeni care se ocupă cu colectarea de afine și alte fructe de pădure care s-au adăpostit acolo. Nu e nicio problemă, însă dacă se adăpostesc în refugii trebuie să lase curat după ce pleacă din aceste puncte. Am găsit cutii de bere, mucuri de țigară, urme de țigară stinsă de podeaua care este din lemn și alte mizerii. Funcționalitatea acestor refugii nu este pentru adăpostirea temporară a culegătorilor de fructe de pădure. Aceste puncte ajută turiștii să se adăpostească de intemperii spre exemplu, iar cei care au nevoie de un astfel de adăpost trebuie să-l găsescă curat. Prin urmare rog cetățenii să protejeze refugiile și să le lase curate după ce le-au folosit.”

Acest proiect vine în sprijinul turiștilor și este implementat de administrația județeană sub atenta monitorizare a vicepreședintelui Radu Trufan.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!