Parteneriat între CJ Maramureș și Spitalul Județean pentru realizarea unui spital modular, finanțat din fonduri europene - Ziarul de Maramures

Parteneriat între CJ Maramureș și Spitalul Județean pentru realizarea unui spital modular, finanțat din fonduri europene

În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Județean a fost aprobată Hotărârea care prevede crearea și dotarea unui spital modular în cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”. Proiectul va fi implementat prin consolidarea unui parteneriat între Consiliul Județean și Spitalul Județean și va fi finanțat prin fonduri europene.

Ionel Bogdan, președinte Consiliul Județean Maramureș: ”Este vorba de o finanțare europeană prin care vom crea 24 de paturi ATI și toate dotările aferente acestora la standardele necesare. Spitalul modular va fi construit în zona UPU și este, la momentul actual, un spital extrem de necesar și care va avea o durabilitate de peste 10 ani de zile. Chiar dacă vom depăși momentul pandemiei, nu înseamnă că spitalul modular nu va fi folosit mai departe, ci el va fi folosit pentru zona de Primiri Urgențe și sunt convins că împreună cu specialiștii din Spitalul Județean va fi utilizat la capacitate maximă. Am găsit toate soluțiile pentru a putea depune acest proiect, pentru că trebuia să îi dăm o utilizare și post-pandemie, iar săptămâna viitoare îl vom depune și îl vom implementa cu celeritate.”

Protocol între CJ Maramureș și INP

Un alt subiect important dezbătut tot în cadrul ședinței de astăzi a fost legat de încheierea unui protocol de colaborare și cooperare între Institutul Național al Patrimoniului (INP) și Consiliul Județean, care prevede implementarea unor proiecte pilot, de restaurare și punere în valoare a patrimoniului cultural de la nivelul județului Maramureș.

Ionel Bogdan: ”Acest protocol va veni în sprijinul Maramureșului pentru a pune în valoare patrimoniul cultural pe care îl avem în județ. Institutul Național al Patrimoniului ne va sprijini în ceea ce privește studiile de fezabilitate, studiile istorice și tot ceea ce înseamnă demersurile în reabilitarea unei clădiri istorice. Acesta este un punct foarte important, având în vedere faptul că astfel de studii costă destul de mult și, totodată, avem nevoie de specialiști de nivel înalt în ceea ce privește acest tip de clădiri, astfel încât să le putem valorifica. Avem în județul Maramureș clădiri importante care trebuie salvate și care trebuie puse în valoare.”

Un prim pas legat de protejarea patrimoniului a fost făcut chiar în cadrul ședinței când a fost aprobată exercitarea de către Judeţul Maramureş a dreptului de preempţiune asupra imobilului monument istoric, situat în Baia Mare, str. Vasile Lucaciu, nr. 1.

Șeful administrației județene a punctat faptul că instituția nu deține nicio clădire istorică: ”Consiliul Județean, astăzi, nu deține nicio clădire care să fie clasificată de tip A sau B din punct de vedere istoric. Prin exercitarea dreptului de preempțiune asupra imobilului aflat în Baia Mare, str. Vasile Lucaciu, nr. 1, în valoare de 400.000 de euro și cu o suprafață de peste 700 de metri pătrați, facem un prim-pas către modernizare atât a patrimoniului istoric din Maramureș, cât și a centrelor istorice din municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației, prin valorificarea acestor clădiri.”

Consiliul Județean Maramureș va avea un fond de dezvoltare, anual, pe zona de patrimoniu cultural, un fond care va permite achiziția unor astfel de clădiri.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!