Testare gratuită COVID, zona RFN și zona intersecției bulevardelor București cu Unirii din Baia Mare

Băimărenii se pot testa gratuit în două puncte din municipiu. Este vorba despre zona Parc RFN – strada Dimitrie Cantemir şi zona Bulevardul Bucureşti la intersectie cu Bulevardul Unirii. Testarea este efectuată de personal specializat.

În cele două zone, menționate mai sus, administrația publică locală a amenajat corturi unde se pot efectua teste antigen. Cei care doresc să facă un astfel de test o pot face pe baza buletinului de identitate, care atestă faptul că sunt domiciliați pe raza municipiului Baia Mare. Programul de funcționare este de luni până vineri, între orele 09.00-17.00.

Persoanele a căror teste vor ieși pozitive vor fi îndrumate spre Spitalul de Boli Infecțioase din Baia Mare. Unitatea medicală este cea care asigură aprovizionarea celor două locații cu teste rapide antige.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!