Vicepreședintele CJ Maramureș, Radu Trufan, în vizită de lucru în Germania - Ziarul de Maramures

Vicepreședintele CJ Maramureș, Radu Trufan, în vizită de lucru în Germania

În perioada 12-16 iunie, Radu Trufan, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, și George Lazăr, arhitect șef, au participat la o vizită de lucru în Germania. Tema abordată s-a axat pe conservarea și restaurarea monumentelor în regiunea Renania de Nord – Westfalia.

Pornind de la faptul că județul Maramureș are un potențial vast în ceea ce privește turismul cultural, delegația Consiliului Județean Maramureș, prezentă la acest eveniment, a fost interesată de modalitățile de conservare și restaurare a patrimoniului istoric, dar și de stabilirea unor relații româno-germane pe acest segment. Asta cu atât mai mult cu cât mare parte a firmelor din Germania susțin programe de salvare a monumentelor istorice în Transilvania.

”A fost o experiență interesantă având în vedere faptul că am luat contact cu ofertele întreprinderilor germane în acest domeniu. Ne-a fost prezentat cadrul economic și juridic precum și programele de dezvoltare a piețelor IMM-urilor din aceste landuri. Totodată, organizatorii, respectiv Camera de Comerț și Industrie româno-germană, au inclus în program vizite la o fostă mină de cărbune, la furnalul Phoenix West, la un atelier de tâmplărie, precum și la o firmă de zidărie. Totodată, ne-a fost prezentat modul de renovare și restaurare utilizat la Catedrala din Aachen din ultimii ani precum și a Domului din Koln. În prezent, grupuri de tineri germani sunt ucenici lucrând la bisericile fortificate din Transilvania. Ne dorim o colaborare pe acest segment cu atât mai mult cu cât Maramureșul este un pol istoric important al României”, a punctat Radu Trufan.

Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș i-a asigurat pe oamenii de afaceri din Germania prezenți la aceste întâlniri de deschiderea executivului administrației județene pentru colaborări bilaterale. Totodată, le-a lansat invitația atât lor, cât și reprezentanților Camerei de Meserii Dortmund să viziteze Maramureșul cu speranța de a se implica activ în acest domeniu.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!