Oamenii au jucat un rol major în dispariţia mamuţilor lânoşi, a constatat un grup internaţional de cercetători în urma unui studiu publicat în Ecology Letters, informează agenţia Xinhua şi Science Daily, titrate de Agerpres.

În cercetarea publicată joi, o echipă de oameni de ştiinţă condusă de Universitatea din Adelaide, Australia, şi Universitatea din Copenhaga, Danemarca, a cartografiat calea de 20.000 de ani către extincţie a mamutului lânos.

Potrivit constatărilor, dispariţia mamutului lânos a fost accelerată de oameni cu până la 4.000 de ani în anumite zone ale Eurasiei.

Autorul principal al studiului, Damien Fordham, de la Institutul de Mediu al Universităţii din Adelaide, a declarat că impactul uman asupra mamuţilor lânoşi nu a mai fost măsurat înainte.

”Cercetarea noastră demonstrează că oamenii au reprezentat un factor crucial şi cronic al declinului populaţiei de mamuţi lânoşi, având un rol esenţial asupra momentului şi locaţiei dispariţiei acestora”, a spus Fordham.

Pe baza modelor computerizate, a fosilelor şi a rămăşiţelor de ADN antic, oamenii de ştiinţă au identificat mecanismele şi ameninţările care au fost parte integrantă a începutului declinului şi a dispariţiei ulterioare a mamutului lânos.

”Ştim că oamenii au exploatat mamuţii lânoşi pentru carne, piele, oase şi fildeş. Cu toate acestea, până în prezent a fost dificil să desluşim exact rolurile pe care încălzirea climatică şi vânătoarea le-au avut asupra dispariţiei acestora”, a precizat Fordham.

De asemenea, în urma studiului s-a descoperit că mamuţii lânoşi, o rudă apropiată a elefanţilor asiatici moderni, au supravieţuit în Arctica cu mii de ani mai mult decât se credea anterior, cu precădere în zone în care trăiau mai puţini oameni.

”Constatările noastre privind persistenţa pe termen lung în Eurasia (a mamutului lânos – n.a.) confirmă în mod independent dovezile bazate pe ADN din mediu şi publicate recent, care demonstrează că mamuţii lânoşi erau prezenţi zona Siberiei în urmă cu 5.000 de ani”, a declarat profesorul asociat Jeremey Austin de la Centrul australian pentru ADN antic al Universităţii din Adelaide.

Profesorul asociat David Nogues-Bravo de la Universitatea din Copenhaga, coautor al studiului, a precizat că analizele efectuate ”consolidează şi rezolvă mai bine cazul referitor la impactul uman ca factor al declinului populaţiei şi al prăbuşirii prezenţei megafaunei în Eurasia în Pleistocenul târziu”.

”De asemenea, respinge o teorie răspândită care susţine că doar schimbările climatice au decimat populaţiile de mamuţi lânoşi şi că rolul oamenilor a fost limitat la vânătorii care au dat lovitura de graţie”, a adăugat David Nogues-Bravo, notând că ”dispariţiile speciilor sunt de obicei rezultatul interacţiunilor complexe dintre mai multe procese ameninţătoare”.

Calea către extincţie a mamutului lânos, potrivit cercetătorilor, a fost lungă şi constantă, debutând cu multe milenii înainte de dispariţia ultimului exemplar.