Hoți de cabluri cu inserție de cupru, săltați de polițiști. Aceștia au fost văzuți de un localnic de pe strada Victoriei din Baia Mare - Ziarul de Maramures

Hoți de cabluri cu inserție de cupru, săltați de polițiști. Aceștia au fost văzuți de un localnic de pe strada Victoriei din Baia Mare

Cele patru persoane au ajuns la sediul Poliției Municipiului Baia Mare în cursul serii de ieri, 5 decembrie, unde au fost nevoiți să explice polițiștilor ce căutau pe șantierul din zona Colegiului Tehnic ”Aurel Vlaicu” pe timp de noapte.

Inițial, cei patru au fost văzuți de un localnic de pe strada Victoriei care a sesizat imediat Poliția Municipiului Baia Mare.

”Aseară, în jurul orei 21.30, polițiștii băimăreni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că a observat patru persoane care au încercat să spargă un garaj din spatele unui imobil de pe strada Victoriei. Deplasați la fața locului, în imediata apropiere a locului indicat și în urma semnalmentelor oferite de către apelant, polițiștii au identificat patru bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 39 de ani din Baia Mare. În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că, cele patru persoane au sustras de pe un șantier aflat în lucru în zona Colegiului Tehnic ”Aurel Vlaicu” din Baia Mare, mai multe cabluri electrice cu inserție de cupru. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Baia Mare, în vederea continuării cercetărilor”, a transmis astăzi, 6 decembrie, Poliția Maramureș.

Polițiștii le-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!