Percheziții în Borșa. Polițiștii au ridicat un trofeu de cerb lopătar - Ziarul de Maramures

Percheziții în Borșa. Polițiștii au ridicat un trofeu de cerb lopătar

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii din Borșa sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș au executat două percheziții domiciliare în localitatea Borșa.

Perchezițiile, care au fost făcute în continuarea cercetărilor unui dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, au fost desfășurate la locuința și dependințele unui bărbat de 69 de ani din Borșa.

În urma activităților întreprinse, polițiștii au identificat și ridicat opt trofee de căprior, cinci trofee de cerb comun, un trofeu de cerb lopătar dispuse pe panoplii de lemn, două bucăți de coarne de cerb nepereche și trei panoplii tip cuier care conțin picioare de căprior. Acestea au fost lăsate în custodia bărbatului până la clarificarea situației juridice.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!