Nouă deţinuţi au fost eliberaţi dintr-o închisoare mexicană luată cu asalt de bărbați înarmați - Ziarul de Maramures

Nouă deţinuţi au fost eliberaţi dintr-o închisoare mexicană luată cu asalt de bărbați înarmați

Nouă deţinuţi au fost eliberaţi dintr-o închisoare mexicană când aceasta a fost luată cu asalt de bărbaţi înarmaţi neidentificaţi, informează joi DPA și Agerpres.

Aceştia au reuşit să intre în închisoarea din oraşul Tula, din centrul Mexicului, lovind clădirea cu vehiculele lor. Alte două vehicule au fost incendiate în apropierea închisorii pentru a distrage atenţia, a declarat ministrul de interne al statului Hidalgo, Simon Vargas. Doi membri ai forţelor de securitate au fost răniţi, a anunţat poliţia.

Informaţiile din presă că atacatorii ar detonat şi cel puţin o maşină-capcană nu au fost confirmate imediat. Printre deţinuţii eliberaţi se numără şi liderul unei bande implicate în furt de carburanţi, a relatat presa locală, citând autorităţile. Bărbatul fusese reţinut cu câteva zile în urmă, fiind suspectat de crimă şi răpire.

Bandele criminale vizează frecvent conductele din Mexic pentru a fura benzină sau gaz. O explozie la o conductă de benzină din Hidalgo în ianuarie 2019 a ucis cel puţin 135 de persoane.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!