"No Time to Die", s-a instalat pe primul loc în box-office-ul nord-american - Ziarul de Maramures

Breaking News

„No Time to Die”, s-a instalat pe primul loc în box-office-ul nord-american

Cel mai recent film din seria „James Bond”, „No Time to Die”, s-a instalat pe primul loc în box-office-ul nord-american, cu încasări de circa 56 de milioane de dolari în primul weekend de proiecţii, potrivit cifrelor furnizate de firma de specialitate Comscore, informează Xinhua, titrat de Agerpres.

Lansarea acestui film, în care actorul Daniel Craig interpretează pentru a cincea şi ultima oară rolul agentului secret 007, a fost amânată de trei ori faţă de data programată iniţial – aprilie 2020 -, întrucât măsurile de lockdown au dus la închiderea cinematografelor din lumea întreagă.

În distribuţia peliculei, cu un buget raportat de peste 250 de milioane de dolari, îi regăsim şi pe Rami Malek, Lea Seydoux, Lashana Lynch, Ben Whishaw şi Naomie Harris.

În afara Statelor Unite şi Canadei, blockbusterul a obţinut încasări de 257 milioane de dolari de la lansarea sa internaţională în urmă cu două săptămâni, totalizând la nivel global 313 milioane de dolari.

Cel mai recent film cu super-eroi, „Venom: Let There Be Carnage”, produs de Sony, a ajuns pe locul secund după al doilea weekend de proiecţii, cu încasări de 32 de milioane de dolari, şi un total în box-office-ul nord-american de 141,6 milioane de dolari.

Produsul unei colaborări între Columbia Pictures, Marvel şi Tencent Pictures din China, filmul este o continuare a superproducţiei „Venom”, din 2018. Pelicula spune povestea unui jurnalist de investigaţie, interpretat de britanicul Tom Hardy, – căruia un parazit extraterestru îi conferă superputeri -, în încercarea sa de a opri un criminal în serie (Woody Harrelson), scăpat din închisoare după ce s-a contopit cu un alt parazit extraterestru.

Locul al treilea revine animaţiei „The Addams Family 2”, noile aventuri ale terifiantei familii Adams, cu încasări 10,01 milioane de dolari în weekend şi de 31,14 milioane de dolari după primele 10 zile de proiecţii în America de Nord.

În scădere un loc, filmul cu super-eroi „Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings” ajunge pe poziţia a patra, cu 4,2 milioane de dolari obţinuţi în al şaselea weekend de proiecţii şi un cumul nord-american la 212,4 milioane de dolari.

Acest lungmetraj, cu o acţiune plasată într-un univers chinez fictiv, marcat de creaturi uriaşe, misticism şi scene de kung-fu, este primul film al studioului Marvel cu o distribuţie dominată de vedete asiatice, în rândul cărora se remarcă actorul canadian de origine chineză Simu Liu.

Tot în coborâre un loc, „The Many Saints Of Newark”, o peliculă care prezintă anii de tinereţe ai protagonistului serialului TV „The Sopranos”, mafiotul Tony Soprano, ocupă poziţia a cincea, cu încasări de 1,45 de milioane de dolari în al doilea weekend de prezenţă în cinematografe.

În noul film, Michael Gandolfinini, fiul actorului James Gandolfini, decedat în 2013 la vârsta de 51 de ani şi interpret al personajului Tony Soprano, dă viaţă unui Tony Soprano adolescent, care locuia în New Jersey în anii 1960. Intriga peliculei explorează totodată tensiunile din epocă dintre comunităţile italo-americană şi afro-americană din New Jersey, precum şi revoltele din Newark din 1967 şi violenţele poliţieneşti.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!