Sezonul 2 al serialului "Bridgerton", lansat de Netflix pe 25 martie - Ziarul de Maramures

Sezonul 2 al serialului „Bridgerton”, lansat de Netflix pe 25 martie

Unul dintre cele mai vizionate seriale ale anului 2021,”Bridgerton”, creat de Chris Van Dusen şi produs de Shonda Rhimes, continuă cu un nou sezon care va avea premiera la 25 martie pe platforma Netflix, relatează online ziarul spaniol El Periodico, preluat de Agerpres.

Sezonul 2 al serialului fenomen a avut o scurtă prezentare într-un trailer în care au apărut unii dintre actori. „Este oare Lady Whistledown? Ce mai are acum de spus? Această mică obraznică”, spune Jonathan Bailey, personaj interpretat de Anthony Bridgerton. În clip apar de asemenea Simone Ashley (Kate Sharma), Adjoa Andoh (Lady Danbury), Golda Rosheuvel (Reina Charlotte), Claudia Jessie (Eloise Bridgerton), Charithra Chandran (Edwina Sharma) şi Luke Newton (Colin Bridgerton), dezvăluind totodată data premierei.

„!25 martie! Nu ştiam”, exclamă Jessie. „Ea ştie mereu toate bârfele”, adaugă Bailey.

Netflix a dezvăluit şi subiectul viitorului sezon.”Al doilea sezon al serialului ‘Bridgerton’ îl prezintă pe Lordul Anthony Bridgerton (Bailey), fratele cel mare al familiei şi viconte care îşi propune să-şi găsească soţia potrivită. Împins de nevoia de a-şi apăra numele, căutarea unei debutante perfecte care să îndeplinească standardele lui Anthony pare imposibilă, până când Kate (Simone Ashley) şi sora sa mai mică Edwina (Charithra Chandran) sosesc din India. Când Anthony începe să o curteze pe Edwina, Kate descoperă natura adevăratelor sale intenţii (o căsătorie din dragoste nu intră în priorităţile vocontelui) şi va face tot ceea ce îi stă în putere pentru a opri această uniune. Însă ciocnirile verbale dintre Kate şi Anthony nu fac decât să-i apropie şi mai mult, ceea ce complică situaţia între cei doi tineri.

De cealaltă parte a Grosvenor Square, familia Featherington trebuie să-i ureze bun venit moştenitorului acestei proprietăţi, în timp ce Penelope (Nicola Coughlan) îşi continuă incursiunile prin înalta societate, menţinând secretul său bine ascuns de ochii apropiaţilor.

„Bridgerton” a fost lansat în 2020 iar producţia şi filmările la sezonul 2 al serialului au suferit întârzieri din cauza pandemiei de coronavirus. Netflix a comandat deja încă două sezoane.

În noul sezon nu va mai apărea actorul Regé-Jean Page, care l-a interpretat pe Simon Basset. Distribuţia sezonului 2 este completată de Phoebe Dynevor, Ruth Gemmell, Polly Walker, Harriet Cains, Bessie Carter şi Julie Andrews (care îşi împrumută vocea lui Lady Whistledown).

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!