NOTA DE INFORMARE-ITPF Sighetu Marmației-Traficul la frontiera cu Ungaria - Ziarul de Maramures

NOTA DE INFORMARE-ITPF Sighetu Marmației-Traficul la frontiera cu Ungaria

În prezent, în punctele de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II, în judeţul Arad, precum şi PTF Petea şi Urziceni, judeţul Satu Mare, situate la graniţa cu Ungaria, se înregistrează o creştere a valorilor de trafic pe sensul de ieșire din România.

Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum și a arterelor de control deschise pe sensul de ieşire din ţară.

Reamintim că la graniţa româno-ungară, controlul de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară. În acest sens, a fost luată legătura cu autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului.

În prezent în P.T.F. Nădlac II, unul dintre cele mai tranzitate puncte de trecere de la graniţa cu Ungaria, se lucrează 4 artere de control pentru autoturisme, pe sensul de ieşire din ţară, iar prin PTF Petea, formalităţile se derulează pe 5 artere la ieşirea din ţară.

În continuare, recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor:

pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu, P.T.F. Vărşand
pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borş, P.T.F. Borş II, P.T.F. Valea lui Mihai, PTF Săcuieni;
pe raza jud. Satu-Mare: P.T.F. Urziceni şi P.T.F. Petea
pe raza jud. Timiş: P.T.F. Cenad

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!