Călin Bota, deputat: Record la absorbția fondurilor europene pentru Maramureș - Ziarul de Maramures

Călin Bota, deputat: Record la absorbția fondurilor europene pentru Maramureș

În 29 decembrie 2023, au fost aprobate 144 milioane de euro, bani din Programul Operațional Regional, care sunt alocați pentru trei proiecte importante pentru dezvoltarea Maramureșului, transmite deputatul Călin Bota, președinte PNL Baia Mare.

Este vorba despre: proiectul de reabilitare a celor 8 tronsoane de drumuri județene “MARA NORD” – valoare 125 MIL EURO, declarat admis cu 89 de puncte; parcul Industrial Baia Sprie – valoare 10,8 MIL EURO, declarat admis cu 90 de puncte; parcul Industrial Fărcașa – valoare 8,5 MIL EURO, declarat admis cu 91 de puncte.

Călin Bota, deputat PNL Maramureș: ”Cele 144 milioane de euro se adaugă celor peste 300 de milioane de euro asigurați din fonduri europene în cele peste 33 de contracte de finanțare semnate deja, pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a Județului Maramureș. Maramureșul a încheiat astfel anul 2023 cu cea mai mare absorbție de bani europeni din istoria județului. Pentru proiectele aprobate la final de an urmează semnarea contractelor și demararea lucrărilor. Felicitări președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, pentru aceste rezultate extraordinare în absorbția banilor europeni și pentru proiectele demarate, care vor avea un impact major asupra dezvoltării județului și a vieții maramureșenilor.”

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!