Conducătorii auto prinși băuți sau drogați la volan nu vor mai putea șofa timp de 10 ani - Ziarul de Maramures

Conducătorii auto prinși băuți sau drogați la volan nu vor mai putea șofa timp de 10 ani

Sorin Vlașin, senator: ”Înăsprim legislația pentru a reduce numărul tragediile de pe șosele”

Conducătorii auto prinși băuți sau drogați la volan nu vor mai avea sreptul să conducă timp de 10 ani. Proiectul de lege ar putea intra în vigoare chiar de luna viitoare.

Inițiativa legislativă a fost sprijinită și de senatorul PSD Maramureș, Sorin Vlașin.

Sorin Vlașin, senator PSD Maramureș: ”Am votat ieri în Senat proiectul inițiat de colegul Robert Cazanciuc, care prevede printre altele interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la 10 ani pentru șoferii depistați sub influența drogurilor sau alcoolului. Așa cum am promis, înăsprim legislația pentru a reduce numărul tragediile de pe șosele. După „Legea Anastasia”, iată că a venit modificarea legislativă prin care șoferii prinși cu alcoolemie mai mare de 0,8/mie sau drogați nu mai pot redobândi permisul în decurs de până la 10 ani. Senatul a votat ieri în unanimitate proiectul de lege și sunt convins că și colegii deputați vor avea un vot favorabil. Ne ținem de cuvânt și continuăm lupta legislativă pentru responsabilitate.”

De precizat ar mai fi faptul că, șoferii care sunt depistați la volan cu o alcoolemie de sub 0,8/mie sunt sancționați contravențional. Acest proiect de lege urmează să intre la vot în Camera Deputaților.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!