Reglementarea statutului grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești - Ziarul de Maramures

Breaking News

Reglementarea statutului grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești

Lege benefică pentru sistemul juridic din țara noastră. În Comisia Juridică și în plenul Senatului s-a dezbătut și votat ieri, proiectul de lege care vizează reglementarea statutului grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Național de Expertize Criminalistice.

Proiectul reglementează reorganizarea personalului care funcționează în cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, propune o nouă clasificare a categoriilor profesionale și clarifică modul de recrutare și gestionare a carierei categoriei profesionale a grefierilor.

Proiectul este unul complex și va duce la introducerea grefierului judiciar. Acesta va avea, în principiu, rolul de a-l asista pe judecător și de a prelua o parte din atribuțiile acestuia. Ținând cont că atribuțiile ce vor fi preluate reprezintă activități ce implică muncă administrativă, implementarea cu succes a modificărilor va duce la o degrevare a muncii judecătorilor și, implicit, la o soluționare mai rapidă a proceselor de pe rol, ceea ce va contribui la soluționarea cauzelor într-un termen optim.

”Odată implementat acest proiect, vom putea vorbi de consolidarea unui sistem de justiție eficient, de asigurarea unei resurse umane bine pregătite, precum și de asigurarea unui cadru legislativ adecvat pentru personalul auxiliar de specialitate, în conformitate cu creșterea atribuțiilor și responsabilităților acestei categorii profesionale. Proiectul adoptat ieri este rezultatul bunei colaborări cu Ministerul Justiției, prin intermediul doamnei ministru Alina Gorghiu”, a precizat senator Cristian Niculescu Țâgârlaș, președintele Comisiei Juridice din Senatul României.

ACTUALIZARE ora 13.56

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: “Este extrem de important ca poziția grefierului să fie reconsiderată în cadrul funcțional al justiţiei și punerea în stare de egalitate cu restul factorilor implicați. Nu poţi considera un grefier inferior unui magistrat, ei trebuie să fie considerați egali, ca făcând parte din mecanismul funcțional al actului de justiţie.”

Proiectul de lege privind statutul grefierilor și al personalului de specialitate criminalistică de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice a fost adoptat de Plenul Senatului, for decizional. Documentul prevede, între altele, asimilarea funcţiei de grefier într-un raport de egalitate cu celelalte componente ale actului de justiţie.

Proiectul reglementează reorganizarea personalului care funcționează în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, propunând o nouă clasificare a categoriilor profesionale implicate și clarifică modului de recrutare și gestionare a carierei grefierilor.

“Odată implementat acest proiect, vom putea vorbi de consolidarea unui sistem de justiție eficient, de asigurarea unei resurse umane bine pregătite, precum și de asigurarea unui cadru legislativ adecvat pentru personalul auxiliar de specialitate. În esență, o chestiune obiectivă și în conformitate cu creşterea atribuțiilor și responsabilităților categoriei profesionale a grefierilor și al personalului de specialitate criminalistică”, a subliniat senatorul PNL Niculescu Țâgârlaș -președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!