Primăriile sunt instituțiile care se află cel mai aproape de cetățeni. Administrațiile locale au rolul de a servi comunitățile și de a interveni în situații critice, pentru a remedia problemele care țin de domeniul public, consideră deputatul liberal, Florin-Alexandru Alexe.
Demnitarul consideră că este necesară intervenția autorităților de urgență pentru a remedia pagubele făcute de natura. Astfel, în calitatea sa, de co-inițiator a fost aprobat proiectul de lege care modifică Legea Apelor și Legea Minelor prin simplificarea procedurilor birocratice.
Florin-Alexandru Alexe, deputat PNL Maramureș: ”Schimbările climatice din ultimii ani afectează infrastructura rutieră sau alte tipuri de infrastructură din diverse localități. Ploile intense, vijeliile și viiturile afectează tot mai mult localitățile. Având în vedere aceste situații, este necesară intervenția autorităților de urgență pentru a remedia pagubele făcute de natura. În cadrul Comisiei pentru industrii si servicii de ieri, am aprobat un proiect de lege, al cărui co-inițiator sunt, care modifică Legea Apelor și Legea Minelor prin simplificarea procedurilor birocratice. În esență, proiectul permite UAT-urilor să intervină imediat în situații critice prin acordarea dreptului de exploatare în limita a 2000 mc de agregate minerale, fără obligativitatea de a solicita și obține permisul de exploatare în regim de urgență. În acest mod, în cazurile în care vor fi avariate poduri, drumuri, obiective economice sau gospodarii individuale, primăriile vor putea remedia situațiile rapid, fără să se confrunte cu piedici birocratice.”
Pentru echipa liberală, dezvoltarea comunităților locale reprezintă o prioritate. Facem toate demersurile necesare pentru a susține administrațiile locale. În acest mod, putem moderniza localitățile și putem schimba fundamental România, a mai precizat Alexe.