Ionel Bogdan, deputat PNL Maramures, despre proiectul care vizează prelungirea plafonării adaosului comercial și a reducerii accizelor la carburanți:
Să depui un proiect de lege pe 29 iunie și să pretinzi că acesta poate parcurge în câteva ore tot circuitul parlamentar, poate fi promulgat instant de președintele României și publicat în Monitorul Oficial astfel încât să producă efecte de la 1 iulie înseamnă fie necunoașterea legii, fie o tentativă deliberată de manipulare.
Realitatea este simplă: proiectul PSD privind prelungirea plafonării adaosului comercial și a reducerii accizelor la carburanți nu putea intra în vigoare înainte de expirarea măsurilor existente. O lege adoptată după 1 iulie nu poate produce efecte retroactive.
Așadar, avem un proiect depus prea târziu pentru a produce vreun efect real, dar exact la timp pentru un exercițiu de imagine și câteva comunicate de presă.
Întrebarea este alta: dacă PSD era atât de preocupat de acest subiect, de ce nu a depus proiectul cu cel puțin trei săptămâni mai devreme?
Probabil pentru că în acea perioadă social-democrații erau mai preocupați să provoace și să întrețină criza politică pe care tot ei au generat-o, după ce au dat jos propriul guvern fără să aibă o soluție viabilă pentru ziua următoare.
Românii au nevoie de măsuri care funcționează, nu de proiecte depuse doar pentru exerciții ieftine de imagine.
Ionel Bogdan, deputat PNL Maramures


















