Fără penali în funcții publice! - Ziarul de Maramures

Breaking News

Fără penali în funcții publice!

Cristian Niculescu Țâgârlaș: ”Cetățenii sunt nemulțumiți, pe bună dreptate, de faptul că unele funcții de demnitate publică sunt ocupate de oameni care au fost condamnați definitiv la pedepse privative de libertate. Trebuie să schimbăm această stare de fapt iar primul pas a fost dezbaterea în cadrul Comisiei juridice a Senatului, a inițiativei intitulate „Fără penali în funcții publice”.”

În cadrul ședinței Comisiei Juridice din Senatul României, a fost dezbătută inițiativa legislativă „Fără penali în funcții publice”, un demers care propune revizuirea Constituției României.

Proiectul prevede completarea art. 37 – Dreptul de a fi ales – cu un nou alineat, ce stipulează că cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, Camera Deputaților, Senat și în funcția de Președinte al României, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.

Inițiativa este susținută cu tărie de senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice a Camerei Superioare, care consideră necesară și reglementarea altor două aspecte relevante, respectiv:

• este obligatorie luarea în considerare a situației cetățenilor străini care au dreptul să candideze în România, cazuri pentru care nu se aplică dispozițiile inițiativei în cauză,
• este necesară instituirea condițiilor restrictive și în cazul alegerilor pentru Parlamentul European.

Reglementarea aspectelor menționate sunt imperative pentru a se asigura un echilibru juridic între diversele categorii de persoane care candidează, la un moment dat, la o funcție de demnitate publică.

”Aceste observații sunt importante pentru a completa și îmbunătăți inițiativa legislativă în discuție, asigurând și completând condițiile de integritate necesare ocupării funcțiilor publice, motiv pentru care voi depune amendamentele corespunzătoare, acționând în calitate de președinte al Comisiei Juridice din Senat, pentru asigurarea transparenței și corectitudinii procesului legislativ”, a concluzionat senatorul liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!