Gabriel-Valer Zetea: Premierul Marcel Ciolacu va trebui să-l salveze pe Ionel Bogdan - Ziarul de Maramures

Breaking News

Gabriel-Valer Zetea: Premierul Marcel Ciolacu va trebui să-l salveze pe Ionel Bogdan

Îl aducem pe ministrul Sorin Grindeanu în biroul domnului primar Cătălin Cherecheș

Deputatul Gabriel Valer-Zetea a acceptat invitația jurnalistei Ana Avram de a discuta cu cărțile pe față vis-a-vis de problemele apărute la nivelul județului Maramureș în ceea ce privește centura metropolitană, terminalul de la Aeroportul International Maramureș, Depozitul de la Fărcașa, infrastructura județului etc. Astfel că, marți, 4 iulie, Gabriel-Valer Zetea a venit cu soluții pentru derularea proiectelor întârziate, dar și cu informații extrem de importante care vizează aceste proiecte.

Președintele PSD Maramureș a vorbit transparent despre aceste subiecte punctând faptul că se va implica direct în sprijinirea acestor proiecte pentru municipiul Baia Mare și pentru județul Maramureș.

Până în 31 decembrie 2023, banii europeni pentru finalizarea terminalului Aeroportului Internațional Maramureș trebuie cheltuiți. Ei nu au început nici Proiectul Tehnic, care durează undeva la 6 luni de zile. În acest moment, previziunea este următoarea: rămâne în sarcina județului Maramureș să pună 25 de milioane de euro din banii noștri, pentru finalizarea lucrării. (…) Banii aceștia sigur i-am pierdut. (…) Guvernul nu e în cea mai fericită situație, bani nu sunt foarte mulți (…) Va trebui să mergem la primul ministru Marcel Ciolacu și să-l convingem că avem nevoie să salvăm județul. Avem nevoie să salvăm incompetența președintelui PNL, Ionel Bogdan și să facem rost de bani de la Guvernul României și să nu lăsăm în sarcina județului 25 de milioane de euro. Asta va trebui să facem, să-l salveze premierul Marcel Ciolacu pe Ionel Bogdan. Eu personal mă voi duce la Marcel Ciolacu și o să-i spun: Avem un președinte mai slăbuț, mai tânăr, nu are experiență, nu prea știe…Garantez că-mi las deoparte orgoliile politice, că-mi cere sau nu ajutorul, o să fac acest efort pentru județ”, a precizat în cadrul emisiunii ALTERNATIVE, deputatul Gabriel-Valer Zetea, președintele PSD Maramureș. (DECLARATIA INTEGRALA sus in VIDEO)

Despre centura ocolitoare a municipiului Baia Mare și pasaje, Gabriel-Valer Zetea a precizat: ”Proiectele sunt extrem, extrem de întârziate, studiile de fezabilitate au fost făcute prost. (…) Îl aducem pe ministrul Sorin Grindeanu în birou la domnul primar Cătălin Cherecheș, analizăm dacă se mai merită acest parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, care a întârziat atât de mult ca aceste proiecte să meargă înainte și dacă nu se mișcă cei de la Consiliul Județean, atunci primarul Cătălin Cherecheș trebuie să ia problema în mână și cu autoritatea morală pe care o are de primar al municipiului Baia Mare și cu sprijinul meu și al ministrului Sorin Grindeanu să dea drumul la aceste proiecte cât de repede.” (DECLARATIA INTEGRALA sus in VIDEO)

Care sunt cei 200 km de drum reabilitat in judetul Maramures in mandatul de presedinte al CJ MM, al deputatului Gabriel-Valer Zetea, descoperiti in VIDEO SUS!

Banii adusi de deputatul Gabriel-Valer ZETEA pentru spitalele din Sighetu Marmației, Viseu de Sus, Borsa in VIDEO SUS

Soluția rezolvării finalizării Depozitul de la Farcasa, in VIDEO SUS

Ziarul de Maramureș dă drept la replică președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, dacă solicită cu precizarea că domnia sa, a fost invitat în emisiunea ALTERNATIVE pentru clarificarea acestor probleme, dar a refuzat.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!