Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a participat la evenimentul ”Leul din Șișești și năzuința Marii Uniri” - Ziarul de Maramures

Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a participat la evenimentul ”Leul din Șișești și năzuința Marii Uniri”

Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a participat sâmbătă, 26 noiembrie, la evenimentul ”Leul din Șișești și năzuința Marii Uniri-Un secol de la trecerea în neființă a dr. Vasile Lucaciu-Erou al Națiunii Române”.

Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator de Maramureș: ”Cu mare interes am participat sâmbătă, 26 noiembrie, la evenimentul ”Leul din Șișești și năzuința Marii Uniri-Un secol de la trecerea în neființă a dr. Vasile Lucaciu-Erou al Națiunii Române” organizat în Baia Mare de Centrul de cercetări istorico-teologice ale credințelor și cultelor din Maramureș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și Institutul de Istorie ,,George Barițiu,, al Academiei Române, filiala Cluj Napoca. Pe 29 noiembrie, se împlinesc 100 de ani de la trecerea în eternitate a părintelui Vasile Lucaciu, simbol al luptei românilor pentru libertate și unitate, și mă bucur că am participat la un eveniment de înaltă ținută academică, în memoria Leului din Șișești. Alături de profesorii universitari și istoricii care au prezentat lucrări extrem de interesante despre personalitatea lui Vasile Lucaciu, am vorbit și eu despre rolul marelui luptător de la Șișești în realizarea unirii tuturor românilor și despre nevoia de a transmite generațiilor viitoare astfel de modele, astfel de eroi, pe care să îi prețuiască pentru ceea ce au făcut ei pentru neamul românesc.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!