ADI Deșeuri MM: Până la 28 februarie 2023 producătorii și comercianții trebuie să se înregistreze în SGR - Ziarul de Maramures

ADI Deșeuri MM: Până la 28 februarie 2023 producătorii și comercianții trebuie să se înregistreze în SGR

Până la 28 februarie 2023 producătorii și comercianții trebuie să se înregistreze în Sistemul de Garanţie Returnare (SGR). Înregistrarea în baza de date a sistemului de garanție-returnare se face pe site-ul https://returosgr.ro/.

Nerespectarea termenului limită de înscriere în platformă poate fi sancționată de către Garda Națională de Mediu cu amendă cuprinsă între 20.000 și 40.000 de lei.

Romeo Dobocan, dir. ex. Adi Deșeuri Maramureș: ”În baza acestui sistem se va percepe o garanţie de 0,50 lei atunci când vom cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Ambalajul poate să fie de plastic, sticlă sau metal (doze). Garanția se va percepe pentru ambalajele primare nereutilizabile, cu volum între 0,1 litru și 3 litri.
După golirea ambalajului, vom putea să-l predăm într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi în cadrul magazinelor. În schimbul ambalajului gol, vom primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal.

Sistemul de Garanție Returnare urmează să intre în vigoare din 30 noiembrie 2023.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!