CS Minaur Baia Mare vs. Dobrogea Sud Constanța 29-27 (15-12). George Buricea, antrenor Constanța: “Noi am fost o echipa obosită după meciul cu Dinamo” - Ziarul de Maramures

CS Minaur Baia Mare vs. Dobrogea Sud Constanța 29-27 (15-12). George Buricea, antrenor Constanța: “Noi am fost o echipa obosită după meciul cu Dinamo”

Miercuri, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și Dobrogea Sud Constanța, joc din cadrul etapei a 19-a din Liga Zimbrilor, scrie minaur.ro.

Au lipsit treu jucători de bază, Vujic, Buzle și Kotrc, toți treu cu probleme medicale. “Marinarii” au avut și ei probleme pe partea dreaptă a atacului, de unde au lipsit Nistor și Buvinic, croatul renunțând la handbal pe nepusă masă.

Minaur a ales să lupte și să găsească soluții, le-a găsit și a izbutit să-și apropie victoria, în urma unui meci echilibrat. Și este cu atât mai frumoasă această victorie, cu cât continuă șirul succeselor din acest an, ajuns acum la cinci (patru în Liga Zimbrilor și unul în Cupa EHF), relatează sursa citată.

Declarații după meci

Alexandru Sabou, antrenor CS Minaur: “Ne-au lipsit trei jucători, ne-am făcut ceva griji, însă la probleme trebuie să cauți soluții. Le-am găsit, jucăm într-un ritm infernal, pentru că avem opt meciuri în 27 de zile, și meciuri grele, dar suntem un grup frumos și unit și se vede și pe teren. Filosofia noastră a fost mereu cea cu primul meci care urmează este cel mai important. La fel o ținem până la final, iar cum următorul meci este cel cu PAOK, la Salonic, aceasta a devenit cel mai important.”

Daniel Bera, jucător Minaur: “Știam că va fi un meci foarte foarte greu, la fel cum a fost și cel de la Constanța. Acesta este un meci pentru lupta la locurile 3-4. Am fost puțin demoralizați știind că ne lipsesc jucători, dar ne-am ambiționat, am muncit mult și am știut că avem o singură șansă, să câștigăm. La Salonic e o deplasare grea. Ne bucurăm că am obținut o diferență aici oarecum liniștitoare pentru meciul retur. Mergem să câștigăm, însă suntem liniștiți pentru diferență pe care am reușit-o în tur.”

George Buricea, antrenor Constanța: “Noi astăzi am fost o echipa obosită după meciul cu Dinamo, după deplasare, așa am simțit eu echipa. Iar la un moment dat ne-am pierdut cumpătul. E greu să obții foarte multe în momentul în care nu ai cu cine să schimbi. Noi vrem să prindem la final un loc de cupă europeană, însă ne va fi foarte greu. Mergem înainte cu ce avem și sper să reușesc să fac ceea ce mi-am propus.”

Etapa 19

Potaissa Turda – Poli Timișoara: 37-31
CSM Vaslui – CSU Suceava 24-24
CSM Bacău – CSM Alexandria 35-34
Dinamo București – CSM Focșani (amânat)
CS Minaur – Dobrogea Sud Constanța: 29-27
Steaua – CSU Cluj (joi, 17 februarie, 17.00)
HC Buzău – CSM București 32-26

Clasament

Dinamo București – 49p (572-452) – 18
Potaissa Turda – 48p (593-537) – 19
Minaur Baia Mare – 43p (537-511) – 19
Steaua București – 42p (469-412) – 17
Dobrogea Sud – 41p (475-429) – 19
CSM Focșani – 31p (446-440) – 17
CSM București – 25p (513-497) – 19
CSU Suceava – 22p (517-516) – 19
CSM Vaslui – 22p (510-547) – 19
ACS HC Buzău – 20p (483-507) – 19
CSM Bacău – 16p (534-577) – 19
Poli Timișoara – 13p (536-573) – 19
Universitatea Cluj – 6p (448-568) – 18
CSM Alexandria – 5p (438-505) – 19

Etapa 20. Duminică, 20 februarie: CSM București – Potaissa; CSM Focșani – Minaur (amânat); Suceava – Buzău (17.30); Dobrogea Sud – Bacău (18.00); Alexandria – Vaslui (18.00). Joi, 24 februarie: CSU Cluj – Dinamo. Miercuri, 23 martie: Timișoara – Steaua (11.00).

Foto-CS Minaur

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!