Handbal: Minaur a pierdut cu SCM Rm. Vâlcea în primul meci de la Zalău - Ziarul de Maramures

Handbal: Minaur a pierdut cu SCM Rm. Vâlcea în primul meci de la Zalău

Joi și vineri, 12-13 august, echipa feminină de handbal a CS Minaur participă la Cupa Consiliului Județean Sălaj, alături de alte trei echipe din Liga Florilor: HC Zalău, CSM Râmnicu Vâlcea și CSM Slatina, relatează minaur.ro.

În prima partidă, băimărencele au evoluat împotriva echipei clasată pe locul 3 în ediția trecută de Liga Florilor, SCM Rm. Vâlcea, în fața căreia a pierdut cu 29-27 (18-16).

Fetele antrenată de Raul Fotonea și Daniel Apostu au făcut un meci bun, fiind la luptă cu echipa vâlceană până la final. Prima repriză a fost foarte echilibrată, ambele echipe trecând pe rând la conducere: 6-6 (12), 12-9 (20), 14-14 (25). Finalul primei părți este interesant, cu 16-15 pentru Minaur, dar apoi cu trei goluri consecutive marcate de Vâlcea: 18-16 (pauză). Am continuat evoluția bună și după reluare, când a fost 21-20 (43), 25-25 (21), pentru ca pe final de joc oltencele se fie mai atente și să obțină victoria.

SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare: 29-27 (18-16)

Minaur: Amra Pandzic (5 intervenții), Elena Utkina (10 intervenții, a marcat un gol) – Oana Borș 5, Yaroslava Burlachenko 4, Cristina Laslo 4 (2 din 7m), Alexandra Severin 3, Aleksandra Zych 2, Elaine Gomes 2, Andreea Popa 2, Angela Cioca 1, Ana Maria Tănasie 1, Eva Kerekes 1, Karoline de Souza 1, Anca Polocoșer. Nu au jucat: Cristina Enache, Bianca Țîrle, Asuka Fujita (va veni la echipă săptămâna viitoare), Jelena Lavko (recuperare). Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu

Rezultatele din amicalele disputate până acum: Minaur – Gloria Bistrița: 27-24 și 30-31 (ambele la Bistrița); Minaur – Debrecen: 27-31 (în Ungaria); SCM Rm. Vâlcea – Minaur: 29-27 (la Zalău)

Minaur: Amra Pandzic (3/0), Elena Utkina (3/1), Cristina Enache (2/0) – Cristina Laslo 4/27, Ana Maria Tănasie 4/12, Oana Borș 3/12, Elaine Gomes 3/6, Eva Kerekes 4/9, Yaroslava Burlacenko 4/11, Aleksandra Zych 4/8, Alexandra Severin 4/6, Angela Cioca 4/4, Andreea Popa 4/7, Anca Polocoșer 4/5, Karoline Helena de Souza 4/2, Bianca Țîrle 3/1. Nu au jucat deloc Jelena Lavko și Asuka Fujita. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu.

După turneul de la Zalău, echipa noastră va juca pe 17 august un amical pe teren propriu cu Corona Brașov, iar mai apoi va participa la Cupa Centenar de la Oradea, unde va întâlni echipele maghiare FTC Rail-Cargo Hungaria și DVSC Debrecen (20-21 august). Pe 24 august, Minaur va întâlni CSM Slatina în optimile de finală ale Cupei României (se joacă la Bistrița).

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!