Rugby: Zimbri din nou în Finala Cupei României - Ziarul de Maramures

Breaking News

Rugby: Zimbri din nou în Finala Cupei României

Dacă în ultimii ani supremația rugby-ului românesc era apanajul celor trei formații C.S.M.Știința Baia Mare, Rugby Club Municipal Timișoara respectiv Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, din acest an o dată cu infuzia masivă de jucători aduși din emisfera sudică, în ecuația formațiilor cu șanse la trofee intră și Clubul Sportiv Dinamo București.

Așa cum prefiguram cu puține luni în urmă, evoluția „buldogilor” cu un joc elaborat axat pe forță și în regim de viteză a dat în unele momente emoții trupei lui Eugen Apjok care deși a fost condusă în trei momente ale jocului la 0-3, 6-8 și 13-18 a reușit să revină de fiecare dată în joc, ținând sub control lucrurile.

Plusul de maturitate, coeziunea grupului, luciditatea din momentele cheie (indiferent că a fost vorba de faza defensivă sau cea ofensivă) au fost armele care au decis câștigătoarea acestei semifinale, namibianul Helarius Kisting cu 26 de puncte reușite precum și Ovidiu Cojocaru (aflat pentru prima oară în postura de căpitan de echipă) autor al unui eseu fiind cei doi artizani ai victoriei, un succes ce o readuce din nou pe C.S.M.Știința Baia Mare în postura de finalistă a Cupei României, obligată să își apere trofeul obținut în urmă cu un an.

Până la finala Cupei României programată pentru luna noiembrie, zimbri au de parcurs ultimele etape ale SuperLigii de Rugby, cu un prim joc la finalul săptămânii viitoare chiar pe terenul celor de la Clubul Sportiv Dinamo București.

C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.Dinamo București 31-25 (13-13)

Cupa României ediția 2021 Semifinală

Vineri 27 august 2021 ora 17.00
Arena Zimbrilor Baia Mare
Televizat: TVR Cluj

Arbitrii: Robert Andrei Diaconescu (Constanța), Dragoș Preda (București), Victor Ioniță (București)
Arbitrul nr 4: Teodor Buzatu (Baia Mare)
Observator: Nicolae Frîncu (Baia Mare)
Arbitru video: Răzvan Vasiliu (București)

Marcatori: Helarius Kisting (2 eseuri, 2 transformări, 4 lovituri de pedeapsă), Ovidiu Cojocaru (1 eseu) / Samuel Swanepoel (1 eseu), Jondre Williams (1 eseu, 2 transformări, 2 lovituri de pedeapsă), Damian Bonaparte (1 eseu)

Cartonașe galbene: Jacobs Clifferd (50), Johannes Van Heerden (76)

Omul meciului: Helarius Kisting (C.S.M.Știința Baia Mare)

C.S.M.Știința Baia Mare: 15.Paul Popoaia, 29.Sikuea Taliauli, 13.Jason Tomane, 12.Alexandru Bucur, 11.Adrian Apostol, 10.David Feliuai, 9.Helarius Kisting, 1.Mihai Dico, 2.Ovidiu Cojocaru-cpt, 3.Omar Baliashvili, 4.Mate Dardzulidze, 30.Ștefan Iancu, 31.Dumani Siphosethu Mtya, 7.Silviu Grădinaru, 8.Jacob Immelman

Rezerve: 16.Iulian Harțig, 17.Constantin Pristaviță, 18.Revazi Dugladze, 19.Marius Dănilă, 20.Vlăduț Bocăneț, 28.Valentino Tofa, 27.Darin Onț, 23.Aleksandre Kalmakhelidze

Antrenori: Eugen Apjok, Paul Rusu

C.S.Dinamo București: 15.Deneille Ackermann, 14.Damian Bonaparte, 13.Van Wyk Leighton, 12.Dylan Schwartz, 11.Marian Ispir, 10.Darren Baron, 9.Jondre Williams, 1.Petru Tamba-cpt, 2.Merab Matkava, 3.Alexandru Gordaș, 4.Johannes Van Heerden, 5.Andrei Toader, 6.Samuel Swanepoel, 7.Jacobs Clifferd, 8.Etienne Terblanche

Rezerve: 25.Sergiu Puescu, 17.Bogdan Neacșu, 18.Jean Pierre Smith, 19.Malcolm Onsando, 34.Keanan Murray, 21.Wilfred Bowers, 22.Alexandru Porojan, 36.Divan Ferguson

Antrenori: Sosene Yaymond Anesi, Cosmin Rațiu

Evoluția scorului:
Min 8 Jondre Williams – lovitură de pedeapsă din axul central de la circa 12 metri (0-3)
Min 12 Helarius Kisting – lovitură de pedeapsă de la 24 de metri lateral stânga (3-3)
Min 15 Jondre Williams – lovitură de pedeapsă de la 40 de metri din zonă centrală ratată
Min 19 Omar Baliashvili – culcă balonul în terenul de țintă advers însă centralul invalidează eseul
Min 24 Helarius Kisting – lovitură de pedeapsă 40 de metri ușor lateral dreapta (6-3)
Min 25 Samuel Swanepoel – eseu reușit în flancul drept (6-8)
Min 26 Jondre Williams – transformare eseu (6-10)
Min 37 Jondre Williams – lovitură de pedeapsă 35 de metri din zonă centrală (6-13)
Min 40 Helarius Kisting – eseu izbutit în axul central (11-13)
Min 40 Helarius Kisting – transformare eseu (13-13)
Min 45 Jondre Williams – eseu reușit pe partea stângă (13-18)
Min 46 Jondre Williams – transformare eseu (13-20)
Min 50 Jacobs Clifferd – vede cartonașul galben pentru un placaj înalt la Revazi Dugladze
Min 51 Helarius Kisting – lovitură de pedeapsă 22 de metri ușor lateral stânga (16-20)
Min 55 Ovidiu Cojocaru – eseu izbutit în flancul stâng (21-20)
Min 56 Helarius Kisting – transformare eseu ratată
Min 60 Helarius Kisting – lovitură de pedeapsă 22 de metri lateral dreapta (24-20)
Min 76 Johannes Van Heerden – vede cartonașul galben pentru obstrucționarea purtătorului de balon
Min 78 Helarius Kisting – eseu reușit în flancul stâng (29-20)
Min 79 Helarius Kisting – transformare eseu (31-20)
Min 80 Damian Bonaparte – eseu reușit în zonă centrală (31-25)
Min 80 Jondre Williams – transformare eseu ratată

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!