Reținut de polițiștii din Ocna Șugatag după ce a atins în zona intimă o vârstnică de 69 de ani - Ziarul de Maramures

Reținut de polițiștii din Ocna Șugatag după ce a atins în zona intimă o vârstnică de 69 de ani

Polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au efectuat activități investigativ-operative într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea a două infracțiuni de agresiune sexuală și ultraj contra bunelor moravuri.

În fapt, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați la data de 30 decembrie 2021, de către o femeie de 69 de ani din Ocna Șugatag cu privire la faptul că, în seara zilei de 29 decembrie 2021, în zona centrală a localității, a observat un bărbat care ar fi practica onania și care ar fi agresat-o sexual prin atingeri în zonele intime.

Cercetările au confirmat aceste aspecte sens în care a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută și pedepsită de art. 375 din Codul Penal și agresiune sexuală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 219 din Codul Penal.

Din investigațiile efectuate de polițiști a rezultat faptul că de față a fost și o tânără de 19 ani din Breb asupra căreia bărbatul ar fi comis același tip de acte de agresiune sexuală, a transmis astăzi, Poliția Maramureș.

Ieri, 09 ianuarie, la ora 18.00, polițiștii au identificat un tânăr de 21 de ani din Giulești, care este bănuit de comiterea faptelor. Față de acesta, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore și a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, urmând ca în cursul zilei de azi, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației să dispună o măsură preventivă.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!