PNL PSD AUR PSD
Handbal feminin: CS Minaur rămâne pe locul al doilea în Liga Florilor după victoria cu Dacia Mioveni - Ziarul de Maramures

Handbal feminin: CS Minaur rămâne pe locul al doilea în Liga Florilor după victoria cu Dacia Mioveni

Marți și miercuri sunt programate jocurile etapei a 12-a din Liga Florilor MOL la handbal feminin. CS Minaur a întâlnit marți pe Dacia Mioveni, reușind să se impună cu 30-26 (16-16), după o repriză a doua mult mai reușită decât prima. Ne-am temut de acest meci, mai ales că venea imediat după imensa surpriză oferită de CSU Cluj Napoca, care a terminat la egalitate meciul cu lidera CSM București (ba chiar bucureștencele au smuls remiza în acest joc), scrie minaur.ro.

PNL

Prima repriză a început ca din tun, cu un ritm incredibil și foarte multe goluri marcate. Au fost nu mai puțin de 18 goluri înscrise în primele 10 minute: 9-9. S-a marcat destul de mult și în continuare, iar cele două echipe și-au împărțit perioadele în care au fost la conducere. Mioveni a reușit chiar să meargă la două goluri distanță, 15-13 sau 16-14, dar Laslo și Burlachenko au adus egalitatea pentru Minaur până la pauză.

PSD

În partea a doua, Mioveni a reușit să conducă ultima oară cu 20-19 (40), după care Minaur a egalat și a preluat conducerea și a menținut-o până la final, grație unei apărări mult mai bune și a intervențiilor din poartă ale Cristinei Enache. S-a terminat 30-26 și Baia Mare își păstrează poziția a doua în clasament și după această rundă.

CS Dacia Mioveni 2012 – CS Minaur Baia Mare: 26-30 (16-16), Sala sporturilor “Traian” din Râmnicu Vâlcea

Au arbitrat: Diana Ciulei (Brașov) și Ana Maria Stoia (București). Observator FRH: Ioan Râpă (Timișoara)
Aruncări de la 7 m: 5-4 (transformate: 3-3; au ratat: Georgescu, Banciu, respectiv Lavko). Minute de eliminare: 0-4
Mioveni: Olivia Nanu, Rus – Mădălina Toma 7, Alexandra Georgescu 5 (3 din 7m), Andreea Lipară 3, Cristina Boian 3, Anca Onicaș 3, Alexandra Banciu 2, Iulia Andrei 2, Andreea Preduca 1, Diana Constantinescu, Cynthia Tomescu; Roxana Cîrjan, Anisa Șerban, Daria Porohniuc, Geanina Nițu. Antrenori: Gheorghe Covaciu și Daniel Gheorghe
Minaur: Cristina Enache (10 intervenții, a apărat și un 7m), Filippa Idehn – Cristina Laslo 8, Jovana Kovacevic 8 (unul din 7m), Jelena Lavko 4 (2 din 7m), Larissa Araujo 3, Linn Blohm 2, Yaroslava Burlachenko 1, Eva Kerekes 1, Sonia Seraficeanu 1, Andreea Popa 1, Andreea Tecar 1, Anca Polocoșer, Asuka Fujita, Karoline de Souza, Oana Borș. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu.

Foto-CS Minaur

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!