Primăria orașului Borșa are în derulare un proiect de achiziționare de tablete pentru elevi. Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională de Autoritatea pentru Digitalizarea României prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2021.
Prin acest proiect se urmărește dotarea unităților școlare cu tablete solare, destinate elevilor, dar și a altor echipamente electronice necesare desfășurării activității didactice, în contextul pandemiei cu SARS-CoV-2. De precizat ar fi că achiziția are inclusă și abonamentele de internet pe o perioadă de 2 ani, pentru un număr de 2.646 elevi din învățământul preuniversitar de stat din orașul Borșa, dar și pentru 189 de cadre didactice. Tabletele solare vor fi folosite la cursurile on-line.
Valoarea proiectului este de 5.864.572,25 lei cu TVA inclus. Din acești bani, contribuția de la bugetul local Borșa este de 2% la costurile eligibile și de 18.800 lei la costuri neeligibile.
Foto-arhiva