Barajul Runcu și noul Pod peste Tisa, două obiective strategice de investiții pentru Maramureș, care s-au aflat pe agenda vizitei de lucru în județul nostru a premierului Nicolae Ciucă.
Deputatul Călin Bota, prezent la vizita efectuată de premier, a precizat că barajul este realizat în proporție de 90%.
Călin Bota, deputat PNL Maramureș: ”Odată finalizat, Barajului Runcu va asigura alimentarea cu apă pentru majoritatea localităților din zona Maramureșului Istoric și va produce energie electrică, fiind montate două hidrocentrale de 14 MWh. Totodată, Barajul va proteja populația în cazul inundațiilor care s-ar putea produce pe râurile Mara și Iza. Barajul este realizat în proporție de 90%, iar financiar 65-70%, fiind necesare aproximativ 300 de milioane lei pentru finalizarea lucrărilor. În ultimii trei ani, guvernele conduse de premieri liberali au alocat 65,6 milioane de lei pentru lucrările la baraj, iar în prezent există o Ordonanță de Urgență în lucru la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care prevede încheierea unui parteneriat între administrațiile locale și Apele Române, astfel încât proiectul pentru Barajul Runcu să fie preluat de Consiliul Județean și să fie finanțat din fonduri europene, pentru a putea fi finalizat în 3 ani.”
Premierului Nicolae Ciucă a declarat că la nivelul guvernului se caută cele mai bune soluții pentru a se găsi finanțarea necesară, astfel încât Barajul Runcu să fie finalizat în 3 ani.
Călin Bota, deputat PNL Maramureș: ”Proiectul noului Pod peste Tisa beneficiază, de asemenea, de susținerea Guvernului, iar premierul Nicolae Ciucă a anunțat că executivul va asigura finanțarea acestui obiectiv, astfel încât să poată fi finalizat în vara lui 2024. Proiectul noului pod peste Tisa este în valoare de 147,9 milioane de lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Fondurile europene sunt șansa la dezvoltarea Maramureșului și a României.”