PNL PSD AUR PSD
Gabriel Zetea: ”Nelu Dragos candidează cu încredere pentru un nou mandat de primar în comuna Gârdani!” - Ziarul de Maramures

Gabriel Zetea: ”Nelu Dragos candidează cu încredere pentru un nou mandat de primar în comuna Gârdani!”

În timp ce unii primari lasă să treacă decenii întregi fără să înregistreze proiecte notabile realizate pentru comunitate, există lideri precum Nelu Dragoș, primarul din Gârdani, care redefinește ce înseamnă progresul și eficiența în administrația locală.

PNL

În mai puțin de un mandat, Nelu Dragoș a reușit să implementeze o serie de proiecte importante, de la îmbunătățirea infrastructurii până la revitalizarea serviciilor comunitare, lucruri pe care alții nu le-au finalizat în 20 de ani. Recent, deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidatul social-democraților pentru președinția Consiliului Județean a vizitat comuna Gârdani și a fost impresionat de multitudinea de proiecte finalizate, aflate în curs de desfășurare, dar și de planurile ambițioase pentru viitor ale primarului Nelu Dragoș.

PSD

Numeroase proiecte realizate în Gârdani în numai trei ani și jumătate

Proiectele promise și realizate în mandatul 2020 – 2024 pentru care au fost atrași, din fonduri europene, peste 2,55 milioane de euro sunt: modernizarea stației de tratare a apei, inclusiv obținerea licenței din partea Direcției de Sănătate Publică Maramureș; extinderea rețelei de canalizare; asfaltarea și modernizarea străzilor din comună; modernizarea și înfrumusețarea centrului de comună; realizarea unui parc de joacă pentru copii. Acestora se adaugă și elaborarea și transpunerea documentațiilor de amenajare a teritoriului în format GIS, digitalizarea Primăriei, instalarea unei centrale fotovoltaice de tip prosumator, dar și reabilitarea Școlii Gimnaziale Gârdani.

Alte proiecte care au fost deja finalizate în Gârdani privesc dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Gârdani, creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, implementarea unui proiect pentru stația de reîncărcare a mașinilor electrice, finalizarea și darea în funcțiune a Capelei Mortuare, dar și achiziționarea unui buldoexcavator. În numai 3 ani și jumătate de mandat, primarul Nelu Dragoș a reușit să reabiliteze și să amenajeze spațiului Serviciului de Utilități Publice, să execute un puț de mare adâncime pentru apa potabilă, dar și să reabiliteze fostul Punct Sanitar, actual sediu de Poliție, în timp ce această locație a fost transformată în sală de ședințe și sală de stare civilă.

A reușit, de asemenea, deschiderea drumului comunal Gârdani – Fărcașa, implementarea sistemului de supraveghere video a comunei, achiziționarea unui autoturism Dacia Duster, asfaltarea parcării Primăriei Gârdani și a curții Școlii Gimnaziale, implementarea unui proiect de cadastru sistematic gratuit pentru populație, extinderea rețelei de gaz (8 tronsoane) și extinderea trotuarelor pietonale. Nu în ultimul rând, tot la proiecte finalizate se pot aminti și amenajarea aleii pietonale în cimitir, întreținerea tuturor drumurilor agricole, prin pietruire cu balast, finalizarea împrejmuirii bazei sportive și întreținerea acesteia, nomenclatură stradală în comuna Gârdani și extinderea rețelei electrice.

Proiectele primarului Nelu Dragoș pentru mandatul 2024 – 2028

Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că îl susține pe primarul Nelu Dragoș pentru a putea implementa în Gârdani toate proiectele pe care și le propune pentru mandatul 2024 – 2028. Acestea sunt: finalizarea rețelei de canalizare pe întreaga comună, asfaltarea tuturor străzilor, realizarea a două puțuri de mare adâncime împreună cu două stații de pompare și un bazin suprateran, realizarea unei săli de sport cu 102 locuri și tubarea tuturor șanturilor de pe lângă șoseaua principală. Totodată, aici se dorește realizarea unei piste de biciclete, amenajarea bazei sportive (tribune și vestiare), realizarea unui nou parc de joacă pentru copii în zona blocurilor, realizarea unei grădinițe cu program prelungit pentru copii dar și implementarea unui proiect pentru creșterea eficienței energetice și reabilitarea moderată a sediului primăriei și a căminului cultural.

„Cu astfel de oameni mergem înainte, cu încredere, spre alegerile din 9 iunie! Pentru că eu am încredere în Gârdani și știu că, în duminica votului, comuna Gârdani va avea încredere în echipa PSD Maramureș și în primarul Nelu Dragoș”, a precizat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidatul formațiunii social-democrate pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.

Biroul de presă al PSD Maramureș
CMF: 21240002

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!