Bărbatul care l-a împușcat pe tânărul din Tg. Lăpuș va fi adus în Baia Mare pentru reconstituire - Ziarul de Maramures

Bărbatul care l-a împușcat pe tânărul din Tg. Lăpuș va fi adus în Baia Mare pentru reconstituire

Bărbatul de 30 de ani, autorul tentativei de omor, faptă care s-a petrecut vineri seara pe strada Luminișului va fi adus de polițiști de la Spitalul din Sighetu Marmației în Baia Mare pentru reconstituirea faptelor.

Astfel, la fața locului, autorul va trebui să le arate anchetatorilor firul acțiunilor sale. De la momentul în care a fost la sala de sport a Liceului Nemeth Laszlo și până la predarea sa, la poliție. Totodată, prin această reconstituire, polițiștii speră să găsească arma folosită de bărbatul din Șurdești.

La reconstituire vor participa polițiști, criminaliști și procurorul de caz. După ce se va încheia această cercetare, se va decide dacă autorul va fi dus înapoi la Spitalul din Sighetu Marmației sau va fi reținut pentru 24 de ore și depus în Centrul de Arest din cadrul Poliției Maramureș.

Vă reamintim faptul că, după ce a tras patru focuri de armă în tânărul de 24 de ani, bărbatul din Șurdești s-a predat singur la poliție. Acesta a avut mai multe variante în ceea ce privește locațiile în care ar fi aruncat arma folosită în timpul atacului armat. După interogatoriu, autorul a fost transportat la Spitalul Sighetu Marmației pentru evaluarea psihiatrică.

Revenim cu detalii pe acest subiect

Bărbat din Tg Lăpuș împușcat cu o armă de foc pe strada Luminișului din Baia Mare. Autorul este din Șurdești

Dr. Vasile Pop, UPU BM: A avut plăgi prin împușcare din față și din spate, plăgi toracice. Două în față și două în spate, iar un glonț a ieșit afară. Prognostic rezervat

Procuror Bogdan Gabor: ”Nu s-a găsit pistolul. Bărbatul s-a predat singur la Poliție”. Polițiștii băimăreni caută pistolul

Tânărul împușcat vineri seara a fost transferat astăzi de la ATI pe secția de Chirurgie Toracică

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!