Dom' primar, copiii nu ar trebui să fie victime colaterale! Vă cunoașteți, limita? - Ziarul de Maramures

Dom’ primar, copiii nu ar trebui să fie victime colaterale! Vă cunoașteți, limita?

A fost depus MEMORIUL părinților de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Baia Mare

Astăzi, 29 noiembrie, MEMORIUL părinților Colegiului Național ”Mihai Eminescu” a fost depus la Primăria Municipiului Baia Mare în atenția primarului Cătălin Cherecheș, dar și a consilierilor locali.

În cursul serii de ieri, 28 noiembrie, jurnalista Ana Avram și invitatul său, consilierul local Bogdănel Gavra au dezbătut în cadrul unei emisiuni realizate în direct, acest subiect. Nuanța politică pe care o dă primarul Cherecheș acestei unități de învățământ afectează atât copiii cât și părinții.

Pe scurt, clădirea Colegiului Național ”Mihai Eminescu” a fost izolată termic printr-un proiect finanțat prin POR, stadiul lucrărilor fiind acum finalizate în procent de 98%, un lucru bun, spunem noi. Bravo, Ministerului Lucrărilor Publice!

Tot aici, sunt derulate, lucrări suplimentare care vizează renovarea interioară a clădirii, cuprinzând săli de clasă, laboratoare, toalete etc. Aceste lucrări suplimentare sunt de această data finanțate de la bugetul local. Al doilea termen final de execuție, pentru că primul a fost ratat, este de…30 noiembrie 2022, adică mâine…, iar muncitorii sunt invizibili… De ce? Pentru că, constructorul nu a fost plătit, spune sursa noastră. De ce nu a fost plătit? Pentru că sunt alte priorități mult mai importante pentru EXECUTIVUL Primăriei Baia Mare, cum ar fi: achitarea Castaniadei, valoroasele luminițe de Crăciun, contractul baban de deszăpezire etc.

Facem precizarea că, toți elevii ar putea să intre la programul de dimineață dacă ar fi montate tavanele false și zugrăviti pereții claselor de la parter, restul reparațiilor putându-se realiza pe parcurs.

Cea mai mare greutate o au părinții copiilor navetiști, adică adolescenții care vin din alte localități pentru a studia la această unitate de învățământ și care nu au mijloace de transport în comun seara pentru a se întoarce la casele lor. Astfel că, părinții au ajuns și ei să facă naveta așteptându-și copiii în fața liceului. Ba mai mult, sunt copii merituoși care au ajuns să-și scrie parte din teme în tren deoarece timpul petrecut acasă e prea scurt, raportat la programul mijloacelor de transport CFR.

Exemplele sunt multe, iar pentru acești copii care au ”rupt cartea” în școala generală pentru a ajunge la acest liceu etalon, totul este un calvar. Și de ce, oameni buni? Pentru că pe primar îl doare pixul să semneze plata către constructor, iar acesta la rândul său, să termine lucrările din sălile de clasă…

Bataia de joc care planează asupra copiilor, părinților, dar și a dascălilor, care nu mai au o viață a lor, ar trebui să se oprească. Să fie analizată această situație din prisma umanității și nu din prisma scenei politice, a intereselor personale, a antipatiilor și simpatiilor.

Demersul de azi al părinților este unul demn de luat în considerare deoarece acești oameni s-au săturat să fie victime colaterale.

Domnule primar Cătălin Cherecheș, părinții și copiii nu ar trebui să fie victime colaterale, după cum se agită apele prin Consiliul Local Baia Mare sau prin birourile ovale, în funcție de PIC și POC. Părinții și copiii trebuie tratați cu respect! Și mai presus de orice pentru copii ar trebui să lăsați deoparte orice joc de ”poker” și să plătiți constructorul ca să-și finalizeze treaba. Din ce bani? Vă descurcați, că de aia sunteți și dr. economist și primar…

Uneori e bine ca omul să-și cunoască limitele, să știe să se oprească la timp. Vă cunoașteți limita, dom’ primar? …

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!